Incendiile devastatoare din Grecia, în care au murit cel puţin 83 de oameni, au fost provocate de o mână criminală. Sunt indicii serioase că focul a fost pus intenţionat, a anunţat ministrul pentru Protecţia Cetăţenilor.
Există un "element serios" care poate arăta că "acte criminale" sunt la originea incendiului devastator care a avut loc luni la est de Atena, a afimat joi ministrul adjunct pentru protecţia cetăţeanului, Nikos Toskas, citat de AFP și preluat de Agerpres.ro.
Grecii trăiesc tragedie după tragedie în această vară. După incendiile infernale, au venit averse care au provocat inundaţii în nordul Atenei, la doar 20 de kilometri de zona de coastă mistuită de flăcări.
Disperarea grecilor este înlocuită, încet-încet, de revoltă. Oamenii își plâng mortii și încearcă să găsească un răspuns la întrebarea "cum a fost posibil să se întâmple așa ceva?". Dincolo de neputința în fața naturii dezlănțuite, apar la iveală greșeli care au costat vieți, dar și neglijența criminală.
Incendiile din Grecia sunt acum sub control, însă durerea şi spaima localnicilor devin tot mai mari. Abia acum văd amploarea dezastrului. Unii sunt chemaţi să identifice morţii. Alţii caută disperaţi persoane despre soarta cărora nu se ştie nimic. 85 de oameni şi-au pierdut viaţa, 187 au fost răniţi. Numărul celor daţi disparuţi e neclar încă, dar estimările sunt de câteva zeci de persoane.
Televiziuni din lumea întreagã și-au început jurnalele de ştiri cu relatări despre infernul din Grecia. Corespondenții de presă și jurnaliștii locali au fost martori ai scenelor de coșmar. Am vorbit și noi cu Nikos Anghelidis, directorul canalului internațional al Televiziunii Publice din Grecia.
Pompierii se luptă cu flăcările în mai multe zone din Grecia și Portugalia. Zeci de case au fost distruse la nord de Atena, iar în ultimele ore incendii au fost semnalate și pe insula Zakynthos. Portughezii au cerut ajutor Uniunii Europene, întrucât canicula declanșează sute de incendii în fiecare zi.