UPDATE Incendiu puternic la opt apartamente de tip penthouse, în zona Herăstrău, din Capitală

Un incendiu puternic a izbucnit, marți seară, în partea de nord a Capitalei, în apropiere de Herăstrău. Flăcările au cuprins ultimul etaj al unui bloc de apartamente. Peste 20 de autospeciale au intervenit să stingă flăcările, înalte de câțiva metri. Și-au făcut loc însă destul de greu din cauza străzilor înguste și a mașinilor parcate. O altă problemă în desfășurarea misiunii a fost lipsa hidranților. Construcțiile ridicate peste ultimul nivel, de unde a pornit totul, nu ar avea autorizație. Primarul Sectorului 1 a mers acolo și a promis o anchetă. Nu sunt victime, dar au fost afectate toate etajele.

Sărbătorile îi găsesc fără casă, fără masă. În urma incendiului din blocul din Constanța au rămas doar pereții. Locatarii au nevoie de ajutor

În toiul iernii, zeci de familii din Constanţa, rămase pe drumuri după incendiul izbucnit în subsolul blocului, au nevoie de ajutor. Flăcările le-au distrus toată averea. Au rămas doar pereţii goi, afumaţi. Acum stau la rude sau în locuinţe date de autorităţi sau de străini care au vrut să-i ajute. Asociaţia de proprietari a deschis un cont în care oricine doreşte poate face donaţii.

Ultima Oră

Cele mai citite