@iCEE.fest

Cel mai important festival dedicat tehnologiei digitale si Internetului din regiune a început la București. 3 500 de oameni care construiesc lumea virtuală a viitorului sunt în aceste zile în România. De la medicina făcută în mediul virtual, până la cum să facem bani cu un singur click, totul este la iCEE.fest.
Revoluția digitală ajunge la București. Experți renumiți vin la iCEE.fest joi și vineri
Revoluţia digitală ajunge în Capitală, joi și vineri. Timp de două zile, oamenii care construiesc lumea virtuală a viitorului, vin la cel mai mare festival din România dedicat tehnologiei. Şi au ce vedea şi testa!
Tehnologiile moderne, tot mai folosite de medicii români
O tumoră craniană extirpată printr-o nară! E o procedură revoluţionară pe care o fac doar câţiva neurochirurgi români. Şi rezidenţii pot învăţa acum, de pe reţelele de socializare, care sunt paşii unei astfel de operaţii. Tehnologiile moderne sunt tot mai folosite. La Terapie Intensivă, de exemplu, telemedicina îi ajută pe medici să vadă de oriunde, la orice oră, ce fac pacienţii lor.

iCEE.fest lansează Smart Homes, despre impactul tehnologiei şi a Internetului în modul în care ne construim casele viitorului
Nu cu mult timp în urmă, atunci când spuneai automatizare gândul te ducea la vreo profesie sau, mai rău, la un viitor de o probabilitate îndoielnică. Dar iată că inovația a depășit granițe ce păreau de netrecut iar azi, fără nicio exagerare, putem vorbi chiar și despre automatizarea propriei case.

iCEE.fest a suspendat vânzarea online de bilete. Cum poți ajunge la festivalul care aduce giganții Internetului şi tehnologiei
Organizatorii celui mai mare festival din regiune dedicat Internetului si noilor tehnologii, iCEE.fest, au anunțat că, începând de azi - cu 3 zile înainte de eveniment - , biletele se vor vinde doar pe bază de cerere, printr-o lista de asteptare - având în vedere interesul crescut pentru festival si necesitatea de a evita aglomerația.
Experții internetului vin la București. Noua frontieră a lumii digitale, trasată la iCEE.fest
Doi tineri vor să convingă fermierii români să înlocuiască sapa cu laptopul şi satelitul. Puteţi testa aplicația la cel mai important festival dedicat tehnologiei digitale şi internetului din Bucureşti. Pentru prima dată în țara noastră, se va vorbi şi despre posibilitatea de a utiliza marijuana în scopuri medicinale.

Giganții Internetului revin în România: află cele mai spectaculoase tendințe în digital si tehnologie, în 15 și 16 iunie, la București
În 15 și 16 iunie, peste 100 de experți globali din industria online, digital și tech vor reveni la București să prezinte cele mai noi tendințe în domeniul care schimbă radical majoriatea modelelor tradiționale de business.

Tehnologia și Internetul schimbă sănătatea și sistemul medical în mod radical: iCEE.health are loc pe 16 iunie, la București
A doua ediție iCEE.health are loc pe 16 iunie, în cadrul festivalului iCEE.fest, și aduce la București specialişti dintre cei mai cunoscuţi pe plan mondial, care vor demonstra cum tehnologia digitală transformă cel mai important aspect al vieţii noastre: sănătatea. Este singurul eveniment regional dedicat acestui fenomen.

Giganții Internetului, Google și Facebook, vor fi la București săptămâna viitoare, la iCEE.fest
Dacă lucrați în marketing, digital & tech, notați-vă în calendar zilele de 15 și 16 iunie, săptămâna viitoare: specialiștii de la Facebook și Google revin la iCEE.fest, festivalul care a anunțat din nou o agendă extrem de intensă și interesantă (poate fi consultată online, aici).
- 1
- 2