Supraviețuitorii Holocaustului primesc pensia doar dacă dovedesc că au suferit. Mulți dintre ei au peste 90 de ani

Cea mai mare nenorocire pe care a trăit-o omenirea în secolul trecut a fost al doilea război mondial. Peste 6 milioane de oameni, majoritatea evrei, au fost uciși în lagărele de exterminare. Calvarul unora dintre supraviețuitorii Holocaustului nu se termina însă odată cu războiul. Au venit comuniștii. Și, dacă mai rămăseseră cu ceva, comuniștii le-au naționalizat, cum au spus ei. Mulți au luat calea exilului. Au preferat să plece fie în Israel, fie în SUA sau în alte țări. Bineînțeles că și-au pierdut cetățenia română.

La 102 ani, un supraviețuitor al Holocaustului și-a întâlnit pentru prima oară nepotul, datorită bazei de date a Memorialului Yad Vashem

Un supravieţuitor al Holocaustului şi-a întâlnit abia acum nepotul pe care nu ştia că îl are - singurul fiu al fratelui său, până de curând dat dispărut. Reuniunea a fost posibilă datorită uriaşei baze de date genealogice a Memorialului Yad Vashem, prin care supravieţuitorii Holocaustului şi familiile acestora se pot regăsi.

Ziua Naţională de Comemorare a Victimelor Holocaustului. Copiii şi nepoţii supravieţuitorilor s-au recules la Bistrița

Cu 76 de ani în urmă, începea deportarea forţată a evreilor din Basarabia şi Bucovina. Sute de mii de copii, tineri şi bătrâni au fost urcaţi în vagoane şi duşi în lagărele din Transnistria. Mulţi au pierit din cauza epidemiilor sau a foametei. În fiecare an, copiii şi nepoţii supravieţuitorilor se strâng pentru a marca Ziua Naţională de Comemorare a Victimelor  Holocaustului.

Ultima Oră

Cele mai citite