Harkov
De 11 zile, războiul este coșmarul milioanelor de cetățeni ucraineni alungați din casele lor, despărțiți de familii, rămăși fără agoniseala de-o viață. Cei care au sperat că tot acest conflict se va termina curând, realizează acum că fiecare zi în care rămân în zonele de conflict le-ar putea aduce moartea. Trimișii speciali ai TVR în Ucraina au stat de vorbă cu localnici care s-au hotărât să nu mai aștepte minuni. Și-au făcut bagajele și au pornit la drum în căutarea libertății. Un reportaj în exclusivitate realizat de Alex Costache și Alex Zugravu.
Rezultatul discuțiilor dintre cancelarul Germaniei și premierul israelian, după vizita fulger a lui Naftali Bennett la Moscova: Scopul comun rămâne acela ca războiul din Ucraina să se încheie cât mai curând posibil
Guvernul german a transmis un comunicat sâmbătă dimineață devreme, după întâlnirea de la Berlin dintre cancelarul Olaf Scholz și premierul Israelului, Naftali Bennett.
Institutul pentru Studierea Războiului: Forțele rusești, în pauză operațională pentru pregătirea unor noi atacuri în următoarele 24-48 de ore
Este posibil ca forțele rusești din Ucraina să fi intrat într-o scurtă pauză pentru a pregăti reluarea operațiunilor în Kiev, Harkov, Mykolayiv și posibil în Odesa în următoarele 24-48 de ore, arată o analiză făcută de Institutul pentru Studierea Războiului, un think tank american.
"Sunt mii de ţinte vii. Orașul este distrus. Civilii sunt împușcați". Au fugit în Republica Moldova din calea bombardamentelor din Harkov
Războiul le-a luat tot ce aveau mai scump, iar acum nu-şi pot găsi liniştea chiar dacă se află la o depărtare de sute de kilometri de casă. O familie cu cinci copii din Harkov, care şi-a găsit adăpost la o vilă într-un oras din Republica Moldova, se teme că nu-şi va mai revedea niciodată rudele și prietenii care au rămas în mijlocul bombardamentelor. Vă avertizăm că urmează informații și imagini cu puternic emoțional!
Mircea Geoană a explicat deciziile summitului Alianței Nord-Atlantice de astăzi, la Tema Zilei: Domnul Putin vrea mai puțin NATO pe flancul de est? Va avea foarte mult NATO pe flancul de est!
"În premieră a fost activată forța de reacție rapidă a NATO și elemente ale ei vor fi dizlocate și în România, aeronave, nave, forțe militare suplimentare", a explicat secretarul general adjunct al NATO deciziile luate la summitul Alianței de astăzi. "Deci domnul Putin vrea mai puțin NATO pe flancul de est? Va avea foarte mult NATO pe flancul de est! Domnul Putin își poate permite să facă ce vrea cu securitatea europeană, va vedea un front unit la NATO, în Uniunea Europeană, în lumea democratică.
Jens Stoltenberg: Ce se întâmplă acum e dincolo de ce se întâmplă în Ucraina. De aceea noi trimitem forța de răspuns rapid pentru prima oară într-o situație de apărare colectivă, adică mii de soldați, capacități navale și aeriene
"Ce se întâmplă acum e dincolo de ce se întâmplă în Ucraina. Rusia pune la îndoială valorile de bază ale securității noastre și cere ca NATO să-și retragă toate forțele și infrastructura din aproape jumătate din țările membre NATO. Și spun că, dacă nu facem ce cer, vor fi "consecințe militare tactice". De aceea noi trimitem forța de răspuns rapid pentru prima oară într-o situație de răspuns și de apărare colectivă și când spunem asta discutăm de mii de soldați, capacități navale și aeriene", a declarat vineri secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, la finalul summitului Alianței.
Lavrov: Rusia, dispusă să discute cu Kievul numai după ce armata ucraineană va depune armele
Ministrul de externe al Rusiei, Serghei Lavrov, a spus vineri că președintele Vladimir Putin a luat decizia unor operațiuni speciale militare care să ducă până la denazificarea și demilitarizarea Ucrainei. De asemenea, Lavrov a mai afirmat că Moscova este dispusă să discute cu Kievul, însă numai după ce armata ucraineană va depune armele.
Familii distruse de război. Mii de ucraineni la granițele României. Coadă de 15 km în Vama Siret. Localnicii le sar în ajutor cu mâncare, cazare sau transport
Speriați de atacul rușilor, ucrainenii fug din calea războiului și caută adăpost peste graniță, în țările învecinate. Mulți și-au luat copiii și câteva bagaje și au pornit spre România.
Proteste față de invazia militară din Ucraina, în mai multe orașe din Rusia. Peste 1700 de manifestanți arestați. Zelenski salută gestul protestatarilor din Rusia
În Rusia au fost organizate proteste în mai multe oraşe, după ce Vladimir Putin a decis să intre cu trupe militare în Ucraina. Poliţia a arestat peste 1700 de manifestanţi din 52 de oraşe. La Sankt Petersburg, cetăţenii au ieşit în stradă pentru a se opune războiului cu Ucraina.

