Liderul grupului paramilitar rus Wagner, Evgheni Prigojin, a estimat marţi că în oraşul Bahmut din estul Ucrainei asediat de trupele ruse luptă între 12.000 şi 20.000 de soldaţi ucraineni, care opun forţelor ruse o rezistenţă înverşunată, relatează agenţia EFE.
Mai mulți soldați din armata rusă s-au oferit să se alăture mercenarilor companiei militare private Wagner, potrivit unor înregistrări video obținute de CNN.
Liderul grupului de mercenari Wagner, Evgheni Prigojin, a răspuns duminică la comparaţiile dintre el şi Rasputin, care l-a tratat pe fiul ultimului ţar de hemofilie, spunând că treaba lui nu este să stopeze sângerarea, ci să verse sângele inamicilor Rusiei, informează Reuters.
În comentariile publicate vineri prin intermediul serviciului său de presă și care, aparent, vizează instituția de apărare a Rusiei, Evgheni Prigojin s-a plâns de "lupte interne, corupție, birocrație și oficiali care vor să rămână în funcțiile lor" și de ceea ce el a numit încercări constante de a "fura victoria" grupului său de mercenari.
Moartea pândeşte la fiecare pas în Ucraina. În aceste momente se dau lupte de o brutalitate greu de descris. Iar deasupra Kievului se adună nori negri.
Casa Albă a emis joi un avertisment împotriva ascensiunii grupului paramilitar rus Wagner, potrivit acesteia, "rival" al armatei ruse din Ucraina şi care primeşte de acum armament din Coreea de Nord, relatează AFP.
Alexandru Costache, Bogdan Militaru şi Dorel Oancă au fost de mai multe ori în Ucraina lovită de război. De fiecare dată au filmat lucruri impresionante, oameni la limita supravieţuirii, ruine şi suferinţă, dar şi speranţă. Invitat duminică seară la Telejurnal, colegul nostru a povestit despre cele două momente deosebit de periculoase prin care a trecut echipa Știrilor TVR.
Războiul e înţeles cu adevărat doar de cei care-l simt în viaţa de zi cu zi. Locuitorii din orășelul Bahmut, aprig disputat de ruşi și ucraineni, au neşansa de a trăi la doar câteva sute de metri de cea mai periculoasă zonă a frontului. Nu îndură doar lipsurile și frigul, ci și bubuiturile constante ale artileriei. Un reportaj tulburător din apropierea luptelor, semnat Alexandru Costache, Bogdan Militaru și Dorel Oancă. Atenție, sunt detalii cu puternic impact emoțional.