Grevă la căile ferate spaniole. Angajații cer măriri salariale. Traficul, afectat în toată țara

În Spania, mii de călători au fost afectați de grevele de pe calea ferată, dar și din aeroporturi. A fost asigurat doar minimul de deplasări impuse prin lege și mulți pasageri au aflat abia în gară de anularea trenurilor. Angajații Renfe cer majorarea salariilor și condiții mai bune de muncă. Săptămâna viitoare sunt anunţate noi proteste și în transportul rutier de marfă.

„Dacă noi ne oprim, totul se oprește". Prima grevă feministă de 8 martie din istoria Spaniei a blocat circulația și a provocat întârzieri

Spania a fost afectată joi de greva femeilor, care au transformat ziua de 8 martie într-un protest masiv. Transportul public și serviciile au suferit întârzieri importante în marile orașe, în timp ce sindicatele au mobilizat peste 5 milioane de oameni la proteste. De la Madrid relatează corespondentul nostru, Felix Damian.

O grevă a docherilor paralizează majoritatea porturilor spaniole

30 de porturi spaniole sunt blocate de luni din cauza conflictului dintre sindicate și patroni conflict legat de liberalizarea sectorului. Guvernul spaniol face apel la un consens între cele două tabere, invocând efectele negative ale grevei asupra economiei. O corespondență de la Madrid, de Felix Damian.

Ultima Oră

Cele mai citite