grecia turism
Grecia se pregăteşte să deschidă sezonul estival în luna mai, dacă situaţia va permite. A şi stabilit care sunt condiţiile pentru intrarea în ţară a celor care vor să işi petreacă vacanţa pe meleagurile elene. Turiştii străini vor fi testaţi aleatoriu şi vor fi nevoiţi să respecte aceleaşi reguli ca localnicii. Anunţul a fost făcut de ministruL grec al Turismului.
Spania şi Grecia insistă pentru introducerea unui certificat de vaccinare anti covid pentru relaxarea călătoriilor
Spania şi Grecia, două ţări europene a căror economie este puternic dependentă de industria turismului, insistă pentru introducerea unui certificat de vaccinare împotriva COVID-19 la nivelul UE, pentru relaxarea călătoriilor.
Masca devine obligatorie în interior și în exterior la Mykonos și în Halkidiki. Adunările de peste 9 persoane vor fi interzise
Grecia a anunţat miercuri că masca devine obligatorie pe insula Mykonos şi în Halkidiki, în nordul ţării, după o înmulţire a numărului de cazuri de coronavirus în ultimele zile, relatează AFP şi DPA, preluate de Agerpres.
Grecia deschide aeroporturile din insule şi extinde lista pentru turiştii veniţi din alte ţări
Grecia a făcut miercuri un nou pas spre încercarea de a salva sezonul turistic prin redeschiderea aeroporturilor din insule, extinderea listei pentru turiştii veniţi din alte ţări şi anularea testelor pentru cetăţenii veniţi din Spania, Italia şi Olanda, relatează EFE.
Grecia va primi turişti din 29 de ţări, inclusiv din România. Se vor face teste aleatorii pentru COVID-19
Grecia îşi va deschide graniţele pentru turiştii din 29 de ţări începând cu data de 15 iunie, fără măsuri de carantină. Dar vizitatorii străini vor fi testați prin sondaj pentru COVID-19, a anunţat vineri Ministerul grec al Turismului, relatează agenţiile Reuters şi EFE.
România, pe lista celor 19 țări care pot trimite turiști în Grecia, din 15 iunie
Autorităţile de la Atena au anunţat lista celor 19 ţări care vor putea trimite turişti în Grecia din 15 iunie, pe listă figurând şi România, Cipru, Israel, China, Japonia, Australia, Bulgaria, Serbia, Polonia, Ungaria şi Cehia, informează site-ul greekcitytimes.com.
- 1
- 2

