Germania
Poliția din Germania a descoperit că un șofer, implicat într-un accident rutier minor petrecut săptămâna trecută, a condus automobile pe drumuri publice timp de 56 de ani fără să dețină permis, au anunțat luni autoritățile germane, citate de DPA.
Smartwatch-urile pentru copii, interzise în Germania. Ceasurile pot fi ușor accesate de hackeri
Ceasurile inteligente fabricate special pentru copii vor fi interzise în Germania. Iar părinților care au cumpărat un astfel de gadget li se recomandă să îl distrugă.
Trenuri care nu poluează. Garniturile sunt propulsate de pile care folosesc hidrogen
Germania se pregăteşte să dea în exploatare primele trenuri propulsate de pile care folosesc hidrogen.
Germania ar putea legaliza cel de-al "treilea sex" pe certificatele de naștere: de exemplu, "inter" sau "divers"
Cea mai înaltă instanță de la Berlin cere legalizarea celui de-al "treilea sex" pe certificatele de naștere. Germania va deveni astfel prima țară europeana care îl recunoaște oficial. Parlamentul urmează să voteze legea până la sfârșitul anului viitor, la cererea Curții Constituționale.
Furtună în nordul Germaniei. Șase persoane au murit, trenurile au fost blocate și două aeroporturi închise temporar
Cel puţin şase oameni au murit în nordul Germaniei din cauza unei furtuni puternice, similară cu cea din România de săptămânile trecute. Berlinul, Hanovra şi Hamburg sunt câteva dintre oraşele afectate. Din cauza copacilor căzuţi au fost blocate şosele şi căi ferate.
Un bărbat care ar fi otrăvit mâncarea pentru bebeluși din câteva magazine a fost arestat în Germania
Bărbatul a trimis mesaje mai multor supermarketuri şi farmacii. Spunea că vrea 10 milioane de euro şi, dacă nu-i primeşte până sâmbătă, pune substanţe toxice în mâncarea semipreparată destinată copiilor mici. Ca să fie mai convingător, a otrăvit câteva borcănele.
Polițiștii germani nu ne vor în Schengen: "Ar fi un gest iresponsabil"
Sindicatul poliţiştilor din Germania se opune aderării României şi Bulgariei la spațiul Schengen. Reacția polițiștilor germani vine după ce, săptămâna aceasta, președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a susținut în discursul asupra stării UE că România şi Bulgaria ar trebui primite imediat în Schengen.
Martin Schulz, mesaj pentru Liviu Dragnea: "Corupția trebuie eliminată de la rădăcini. Și eu aș fi fost la demonstrații"
Un român din Germania l-a abordat pe Martin Schulz, contracandidatul Angelei Merkel la postul de cancelar, şi l-a întrebat despre susţinerea acordată liderului PSD, Liviu Dragnea. Oficialul german a aşteptat răbdator explicaţiile şi întrebările înainte de a da răspunsul.
Germania: Posibile ținte pe lista unor suspecți de terorism
Doi suspecţi de terorism care au fost arestaţi în Germania săptămâna trecută dețineau o listă de posibile ţinte: 5.000 de nume, inclusiv peste 100 de politicieni, relatează Reuters.

