fumători
Legislaţia antifumat aplicată în ţara noastră este un succes şi măsurile de protejare a nefumătorilor trebuie continuate. Aceasta este concluzia la care au ajuns membrii reţelei europene pentru combaterea fumatului, care s-au întâlnit la Bruxelles, pentru a discuta despre măsurile care trebuie luate în continuare împotriva flagelului care ucide anual 7 milioane de oameni în toată lumea. Amănunte în corespondenţa lui Lucian Pîrvoiu.
Fumătorii se plâng că pozele şi mesajele de pe pachetele de ţigări sunt prea dure
Fotografiile de pe pachetele de țigări ilustrează forme grave de cancer, sicrie şi copii bolnavi. Unul din zece oameni, care sună la numărul de pe pachetele de ţigări, cere eliminarea acestora.
STUDIU. Numărul deceselor din cauza fumatului a crescut din 1990 și până în prezent.Tabagismul provoacă un deces din zece în lume
Numărul fumătorilor cotidieni și al deceselor din cauza fumatului au crescut în lume din 1990, în ciuda progreselor înregistrate în majoritatea țărilor de atunci și până în prezent, au avertizat joi cercetătorii, potrivit cărora războiul împotriva fumatului este departe de a fi câștigat, relatează AFP.

