Frans Timmermans
Președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu, și-a declarat vineri după-amiază convingerea că miercuri va fi trimisă la promulgare legea privind abuzul în serviciu cu pragul propus de ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, de 9.000 de lei. El a răspuns tirurilor de întrebări ale jurnaliștilor pe această temă, evitând totuși să indice sursa propunerii care a stârnit dezbateri aprinse în spațiul public.
Vicepreședintele executiv al Comisiei Europene, Frans Timmermans, a transmis în cadrul întâlnirii cu președintele Klaus Iohannis sprijinul ferm pentru aderarea României la Schengen
Aderarea României la spațiul de liberă circulație a fost unul dintre subiectele discutate la Palatul Cotroceni de vicepreședintele executiv al Comisiei Europene, Frans Timmermans, aflat într-o vizită în România. Înaltul oficial european a exprimat totodată aprecierea pentru rolul jucat de România și pentru sprijinul acordat atât Ucrainei, cât și Republicii Moldova.
Marcel Ciolacu: Fermierii români vor primi un nou ajutor din partea CE, pe baza unei formule echitabile
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat vineri că fermierii români vor primi un nou ajutor financiar din partea Comisiei Europene, "pe baza unei formule echitabile".
Frans Timmermans și Manfred Weber, vizită în România. Vicepreşedintele executiv al CE și liderul Partidului Popularilor Europeni, întâlniri cu președintele Klaus Iohannis
Vicepreşedintele executiv al Comisiei Europene, Frans Timmermans, se în vizită la Bucureşti, ocazie cu care are discuţii cu preşedintele Klaus Iohannis, dar şi cu membri ai Guvernului. Și liderul Partidului Popularilor Europeni, Manfred Weber, este așteptat la Cotroceni pentru o întrevedere cu președintele Klaus Iohannis.
COVID-19 | Vicepreședintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, admite existența unor greșeli în strategia de vaccinare a UE
Vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, admite că Uniunea Europeană (UE) a făcut greşeli în elaborarea strategiei de vaccinare împotriva noului tip de coronavirus pentru statele membre, informează duminică dpa.
Prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans: Sper că România va veni în curând cu un plan de renunțare totală la cărbune. Această resursă nu are niciun viitor
România ar trebui să vină în curând cu un plan de renunţare totală la utilizarea cărbunelui pentru a produce energie, întrucât această resursă nu are niciun viitor, a declarat astăzi Frans Timmermans, prim-vicepreşedinte al Comisiei Europene, în cadrul unei conferinţe de specialitate.
Frans Timmermans, vicepreşedinte executiv al Comisiei Europene, a intrat în autoizolare
Frans Timmermans a anunţat luni că este în autoizolare după ce a avut contacte cu o persoană infectată cu noul coronavirus.
Audieri în PE: Vera Jourova, viitoare vicepreședintă a CE, susține apărarea statului de drept prin reducerea alocărilor
Vera Jourova, nominalizată ca vicepreşedintă a viitoarei Comisii Europeane conduse de Ursula von der Leyen, a declarat luni în Parlamentul European că sprijină utilizarea fondurilor europene ca mijloace de presiune asupra guvernelor, pentru respectarea statului de drept, transmite DPA, citată de Agerpres.
Socialistul italian David Sassoli este noul președinte al Parlamentului European!
Parlamentul European și-a ales președintele: pe David Sassoli, un europarlamentar socialist italian. Trimisul nostru special la Strasbourg, Lucian Pîrvoiu, a urmărit întreaga procedură de vot.