fonduri europene
Patruzeci de percheziţii au loc în mai multe localităţi din România şi Franţa, în cadrul unei anchete conduse de Parchetul European din Bucureşti. Sunt suspiciuni de fraudă cu fonduri europene şi naţionale, în valoare de peste 30 de milioane de euro.
Moțiune simplă împotriva ministrului Agriculturii. USR şi Forţa Dreptei cer demiterea lui Petre Daea
Deputaţii USR şi cei ai Forţa Dreptei cer în moţiunea simplă depusă miercuri la Camera Deputaţilor demiterea ministrului Agriculturii, Petre Daea, "pentru ca agricultura să devină punctul forte al României".
Reforma pensiilor speciale se împiedică încă de includerea sau nu a militarilor în categoria "specialilor". Coaliția vrea să renegocieze cu Bruxelles-ul
Legea se află la Senat, iar Coaliția pregătește mai multe amendamente. După ce Comisia Europeană a stabilit că proiectul, în forma actuală, nu îndeplineşte cerinţele din Planul Național de Redresare și Rezilienţă (PNRR), liderii Coaliției anunță noi negocieri cu Executivul de la Bruxelles.
Marcel Ciolacu: Nu vom pierde bani din cauza reformei pensiilor speciale. Liderul social-democraților dă asigurări că este respectat calendarul cererilor de plată
Nu vom pierde bani din cauza reformei pensiilor speciale, susține președintele PSD Marcel Ciolacu. Declarația vine în contextul în care discuțiile grupului de lucru privind acest jalon din PNRR păreau să fi ajuns într-un impas. Liderul social-democraților dă asigurări că nu suntem în criză de timp și că este respectat calendarul cererilor de plată.
Ședință de guvern. Se stabilesc criteriile pe baza cărora se vor acorda sporurile pentru personalul care lucrează cu fonduri europene
Guvernul s-a reunit în ședința săptămânală. Principalul subiect pe masa Executivului este un proiect care introduce mai multe măsuri de protecție socială. Despre ce este vorba ne explică Vlad Ungar.
Șase pasaje vor decongestiona centrul municipiului Oradea. Proiectul este finanțat aproape integral din bani europeni
Centrul Civic al Oradei este un imens șantier zilele acestea. În zonă se lucrează la realizarea a cinci pasaje rutiere supra și subterane, iar până acum au fost foraţi majoritatea celor 2.000 de piloni necesari lucrării. În plus, se lucrează şi la un al şaselea pasaj, care face parte dintr-un alt proiect, dar vine în completarea unei lucrări de ansamblu.
România este nevoită să modifice anumite proiecte finanţate cu bani din PNRR, din cauza creșterii prețurilor
Marcel Boloş a susținut, luni seară, la TVR Info, că cel puțin două miliarde de euro trebuie tăiate din proiectele finanțate cu bani din PNRR, din cauza creşterii preţurilor la utilităţi şi materialele de construcție. Noile planuri trebuie prezentate la Bruxelles până la sfârșitul lunii viitoare.
Ministrul Marcel Boloș spune că prin declarațiile pe proprie răspundere a fost rezolvată problema a 550 de beneficiari ai cardurilor de energie
Lista beneficiarilor de carduri de energie a fost mărită cu aproape 550 000 de noi beneficiari. Cine sunt aceștia, a explicat ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloş, la Tema Zilei de la TVR Info.
Marcel Boloș: Guvernul trebuie să ia niște decizii directe, tranșante în privința decarbonizării și a legii avertizorilor de integritate, pentru a debloca cererea de plată numărul doi din PNRR
România mai are la dipoziţie mai puțin de o lună pentru a rezolva condițiile necesare deblocării banilor din a doua tranşă din PNRR. Sumele sunt blocate din cauza legii avertizorilor de integritate şi pentru că nu s-a găsit o soluție pentru oprirea centralei Rovinari.

