Republica Moldova face eforturi disperate să gestioneze numărul tot mai mare de refugiați. Centrul deschis la Giurgiulești este gata să-i primească pe toți cei care au nevoie de un adăpost. Pot fi cazați temporar acolo până la 600 de oameni. Un număr care se va dovedi în curând insuficient. Refugiații care ajung în centrul de la Giurgiulești primesc hrană, ajutor medical, asistență juridică şi psihologică.
Alimente, carburanţi şi apă sunt produse oferite Ucrainei din fondul de rezervă prin hotărârea Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă. Numărul refugiaților care ajung în România a crescut și a ajuns la aproape 230.000 de persoane. Pentru cei care rămân la noi în țară, Comitetul Național pentru Situații de Urgență a aprobat noi ajutoare. Sprijin suplimentar va fi oferit Ucrainei și Republicii Moldova.