foc
Un incendiu puternic a mistuit noaptea trecută un club exclusivist din Mamaia Nord. Flăcările mari de câțiva metri puteau fi văzute de la câțiva kilometri distanță. Trei ore s-au luptat pompierii să lichideze incendiul de la fostul club Bamboo. Nu au fost victime, dar întreaga clădire a fost distrusă. Clubul stătea cu lacătul pe ușă încă de anul trecut. Motivul: nu avea autorizație pentru incendiu.
Incendii în Grecia și Spania. Sute de turiști au fost evacuați și din insula spaniolă Gran Canaria
Incendii uriașe alungă turiștii din stațiunile de vacanță, în Grecia și Spania. Focul a cuprins chiar noaptea trecută o suburbie din estul Atenei, iar în Gran Canaria, pompierii au reușit abia după 30 de ore să oprească înaintarea flăcărilor care mistuie de două zile vegetația de pe insulă.
O companie din Texas propune ghiozdane antiglonț pentru elevi
Tragediile provocate de împușcăturile din școli îi fac pe americani să caute soluții, însă nu sunt chiar așa cum ne-am fi gândit. O companie din Texas consideră că elevii pot scăpa cu viață dacă folosesc ghiozdane antiglonț.
Incendiu violent la o fabrică din Sebeș. Flăcările au fost stinse după patru ore
Acoperișul unei hale din Sebeș a fost transformat în scrum. Intervenția pompierilor a făcut ca focul să nu se extindă la celelalte hale și clădiri învecinate. După o lupta de 4 ore, flăcările au fost stinse.
Morţi şi răniţi într-un incendiu la o termocentrală din Moscova. O conductă de gaz a luat foc
Cel puțin o persoană a murit și 13 au fost rănite într-un incendiu la o termocentrală situată la periferia Moscovei.
Cabană mistuită de flăcări în județul Bistrița Năsăud. Paznicul a suferit arsuri pe jumătate din suprafața corpului
O cabană din lemn din Săsărm, de lângă Beclean, județul Bistrița Năsăud s-a făcut scrum în urma unui incendiu extrem de violent. Paznicul, un bărbat de 70 de ani a fost găsit de pompieri, cu arsuri pe mai mult de jumătate din suprafața corpului.
Incendiu în Munţii Lotrului. Un elicopter a fost trimis să aducă apă din râul Olt
Intervenţie de amploare în punctul Padina din Munţii Lotrului, judeţul Vâlcea, acolo unde 12 hectare de pădure ard necontenit de ieri. La faţa locului acţionează zeci de pompieri şi un elicopter militar de la Ministerul de Interne trimis în ajutor.
Incendiu apocaliptic în Texas. O uzină chimică arde de patru zile
O fabrică de produse chimice din Texas a fost distrusă de un puternic incendiu declanşat în urmă cu patru zile. Pompierii nu au reuşit să controleze focul nici la această oră.
Incendiu în Sectorul 2 al Capitalei la un spaţiu de depozitare a materialelor pentru construcţii. Avertizare RO ALERT
Un incendiu a izbucnit, vineri, la un spaţiu de depozitare a materialelor pentru construcţii, din Sectorul 2 al Capitalei, pe strada Nicolae Culea, anunță ISUBIF. Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă a trimis un mesaj prin sistemul RoAlert, din cauza fumului, pentru avertizarea populaţiei din zonă.

