Ministerul Finanţelor a strâns mai puţin de un sfert din suma pe care şi-a propus să o obţină. Ministrul consideră însă programul un succes, deşi nici măcar el nu a investit în titlurile vândute de Guvern.
Oamenii s-au trezit că au de achitat sume mult mai mari pentru contribuţiile sociale. Modul de calcul a fost schimbat prin ordonanţă de urgenţă. Culmea, ordonanța dată pentru a rezolva problema angajaţilor cu timp parţial de lucru. Și, din nou, Ministrul de Finanţe spune că guvernul va face modificări, ca oamenii să nu piardă.
Ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, a recunoscut că există 'câteva spețe' în care viitoarele mame ar putea primi indemnizații mai mici, ca urmare a recentelor modificări legislative.
Proiectul de buget pentru anul 2018 ar putea fi adoptat de Guvern până la sfârșitul lunii. Dezbaterile în comisiile parlamentare ar putea începe după Ziua Națională a României. Proiectul de buget este finalizat, iar la Palatul Victoria specialiștii de la Finanțe prezintă concluziile discuțiilor.
Poşta Română își poate plăti datoriile doar pe termen scurt iar pentru viitor are nevoie de o capitalizare, a declarat la TVR directorul interimat al companiei, Andrei Stănescu.
Un jurist și un executor judecătoresc din Cluj au pornit executarea silită a Direcției de Finanțe din cauza nerestituirii taxelor auto de poluare și s-a ajuns până la poprirea conturilor de salarii ale instituției.
Ministrul Finanțelor, Viorel Ștefan, a declarat marți că este necesar un audit al Curții de Conturi pentru a verifica condițiile în care s-au făcut rectificările bugetare "pe plus" de guvernul condus de Dacian Cioloș.