Federaţia Sanitas
O grevă generală în Sănătate e încă posibilă, au declarat liderii Sanitas după negocierile de azi cu premierul Marcel Ciolacu. Sindicaliştii din Sănătate au venit cu mai multe revendicări, printre care acordarea salariului de bază la nivelul anului 2022, inclusiv în privinţa gărzilor. Potrivit unor surse, ei cer în plus o creştere salarială de 1.000 de lei pe lună pentru medici, 500 de lei pentru asistenţi şi 450 de lei pentru infirmiere şi brancardieri, dar guvernul ar fi dispus să le ofere sume mai mici.
Proiect de Ordonanţă: Salariile pentru o parte a personalului din Sănătate, Asistenţă Socială, Apărare şi Ordine Publică, aduse la grila din 2022
Salariile de bază ale statisticienilor şi registratorilor medicali, infirmierelor şi brancardierilor, precum şi ale altor categorii de personal din sistemul de Sănătate vor fi aduse la grila din 2022 începând din această lună, potrivit unui proiect de Ordonanţă publicat de Ministerul Muncii, potrivit Agerpres.
Protestul sindicaliştilor din Sănătate şi Asistenţă Socială s-a încheiat
Protestul sindicaliştilor din Sănătate şi Asistenţă Socială, organizat marţi în Bucureşti, pentru a doua zi consecutiv, s-a încheiat odată cu oprirea participanţilor la sediul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) - Sector 1.
Angajații Sanitas au prorestat în Capitală, nemulţumiţi de salarii şi de finanţarea instituţiilor medicale
Sute de membri ai Federaţiei Sanitas au protestat în Capitală, nemulţumiţi de salariile mici, de lipsa dialogului din partea Guvernului şi de finanţarea insuficientă a instituţiilor medicale. După protest a avut loc şi un marş prin faţa mai multor spitale, pentru a mulţumi personalului medical.
SANITAS: 60 la sută dintre angajații din Sănătate sunt imunizați anti Covid
Situație îngrijorătoare în spitalele din România. Aproape jumătate dintre infirmieri, brancardieri și îngrijitori nu s-au vaccinat împotriva COVID-19. În apărarea lor, sindicaliștii susțin că s-au imunizat prin boală în urmă cu mai multe luni şi încă nu sunt studii care să arate cât ține imunizarea naturală. Doar medicii și asistenții medicali s-au vaccinat într-un număr mai mare.
Noi proteste în sănătate. Aproximativ 200 de persoane au demonstrat în fața Ministerului Muncii
Angajații din sistemul sanitar au ieșit, luni, din nou în stradă. Reprezentanții celui mai mare sindicat din sistemul sanitar, Federația Sanitas, au pichetat Ministerul Muncii. Protestele vor continua toată săptămâna. Medicii, asistentele, infirmierele, brancardierii, dar și angajații din alte domenii, sunt nemulţumiţi că le vor scădea veniturile, din cauza modificărilor legislative ce vor intra în vigoare la 1 ianuarie.