Fâşia Gaza
Europarlamentarul Nicu Ștefănuță (Grupul Vezilor/ALE) informează că, în contextul războiului dintre Israel și Hamas, cetățenii români aflați în Israel pot fi repatriați gratuit prin Mecanismul European de Protecție Civilă.
ONU atrage atenția că evacuarea din Fâșia Gaza ar putea fi un transfer forţat de civili, care încalcă dreptul internaţional
Înaltul Comisariat al ONU pentru drepturile omului (OHCHR) a afirmat marţi că asediul Israelului din Fâşia Gaza şi ordinul israelian de evacuare a părţii de nord a teritoriului ar putea reprezenta transfer forţat de civili şi o încălcare a dreptului internaţional, transmite Reuters, preluată de Agerpres.
Premierul Marcel Ciolacu, în vizită în Israel: Facem un apel la facilitarea coridoarelor umanitare. Benjamin Netanyahu: Vom face tot ce ne stă în putere pentru scoaterea cetățenilor români din Gaza
Premierul Marcel Ciolacu a efectuat marți o vizită în Israel. S-a întâlnit cu omologul său și i-a transmis că Executivul de la București își dorește o pace durabilă în Orientul Mijlociu, unde trăiește o comunitate importantă de români. Marcel Ciolacu a pledat pentru crearea coridoarelor umanitare în Gaza și a susținut dreptul Israelului la apărare. Benjamin Netanyahu a făcut apel la unitatea lumii civilizate pentru eradicarea organizației Hamas.
Liderii Uniunii Europene vor discuta, în videoconferinţă, despre consecinţele crizei declanşate de atacul Hamas asupra Israelului
Liderii Uniunii Europene vor încerca marţi să ajungă la o abordare comună faţă de criza declanşată de atacul Hamas împotriva Israelului, după zile de confuzie, lupte interne şi mesaje amestecate, transmite agenția Reuters, preluată de Agerpres.
Hamas a difuzat o înregistrare video cu o israeliancă luată ostatică. Tânăra susține că a fost rănită la braț, dar că a fost operată. Echipa TVR a stat de vorbă cu mama tinerei în urmă cu câteva zile
Hamas a postat, pe un cont de Telegram, și mesajul video al unei tinere din Sderot, o ostatică. Fata spune că e bine tratată și că nu vrea decât să se întoarcă acasă. Într-un interviu realizat în exclusivitate de trimişii speciali ai TVR în Israel, mama tinerei a făcut în urmă cu câteva zile mărturii sfâşietoare. A povestit că Miya participa la festivalul de muzică de lânga graniţa cu Fâşia Gaza, unde sute de tineri au fost ucişi. Astăzi, s-a bucurat că fiica ei trăiește și face apel la liderii lumii să o salveze.
Punctul de trecere Rafah dintre Fâșia Gaza și Egipt, închis în continuare, deși mii de persoane speră să poată ajunge pe teritoriu sigur. Teoretic, deschiderea graniței se va face doar pentru străini și pentru ajutoare umanitare
Punctul Rafah dintre Fâșia Gaza și Egipt încă este închis marți dimineață. Ajutorul umanitar rămâne pe partea egipteană. Nici palestinienii, nici cetățeni străini sau cu dublă cetățenie nu au putut trece. Ministrul de Externe egiptean a dat vina pe Israel, acuzând că nu există niciun progres în eforturile de deschidere a punctului - singura cale viabilă de a-i scoate pe cei care s-au refugiat din calea iminentei acțiuni terestre a Israelului, singura cale de a băga provizii vitale.
Preşedintele american Joe Biden este aşteptat miercuri în Israel, într-o vizită de solidaritate
Preşedintele american Joe Biden se va deplasa miercuri în Israel pentru o vizită de solidaritate în urma atacului Hamas din 7 octombrie, a anunţat secretarul american de stat Antony Blinken, informează AFP.
Hamas a cerut eliberarea a 6.000 de prizonieri din închisorile din Israel, în schimbul ostaticilor pe care i-a luat
Hamas cere eliberarea a „6.000 de prizonieri bărbați și femei din închisorile israeliene” în schimbul ostaticilor pe care i-a luat în timpul incursiunilor sale, potrivit Reuters.
Convorbire telefonică Putin – Netanyahu, prima de la atacurile Hamas în Israel. Președintele rus a vorbit și cu președinții Egiptului, Siriei, Iranului și Autorităţii Palestiniene
Preşedintele rus, Vladimir Putin, a discutat, luni, pentru prima dată, la telefon, cu premierul israelian Benjamin Netanyahu despre conflictul cu Hamas şi l-a informat despre discuţiile purtate cu lideri regionali şi cu Autoritatea Palestiniană, relatează AFP.

