Fâşia Gaza
Prinţul moştenitor al Arabiei Saudite şi conducătorul de facto al regatului, Mohammed bin Salman, a denunţat vineri ofensiva forţelor israeliene împotriva Hamas în Gaza, cu o zi înainte de summiturile arab şi musulman planificate la Riad, relatează France Presse.
Armata israeliană, operațiuni în jurul celui mai mare spital din Gaza. "Teroriștii care stau în subsolurile de sub Shifa pot auzi tancurile, buldozerele, le pot auzi de sub pământ". Prima pauză de 4 ore acordată civililor din nordul Fâșiei
Civilii din Gaza au beneficiat vineri, pentru prima oară, de o fereastră de 4 ore ca să fugă din nordul Fâșiei. Mii de oameni au profitat și au plecat spre sud, chiar dacă Hamas a încercat să îi oprească. Pe rețelele sociale circulă clipuri ce nu pot fi verificate, cu militanţi înarmați, care trag la întâmplare în coloana de civili. Armata israeliană a ajuns în apropierea celui mai mare spital din orașul Gaza, unde sunt informații că ar fi centrul de comandă al teroriștilor. Forţele de apărare israeliene au declarat că au eliminat mai mulţi membri Hamas care au fost implicaţi în masacrul civililor israelieni, pe 7 octombrie. Armata israeliană a vizat de asemenea 19 combatanţi islamişti care plănuiau noi atacuri.
Produsul intern brut a scăzut cu 4% în Cisiordania și Gaza în prima lună a războiului. ONU a publicat un raport care prezintă situația dezastruoasă a economiei palestiniene
Un nou raport al ONU prezintă o imagine dură a economiei palestiniene după o lună de război. Produsul intern brut a scăzut cu 4% în Cisiordania și Gaza în prima lună a războiului, trimițând peste 400.000 de oameni în sărăcie – un impact economic nemaivăzut în conflictele din Siria și Ucraina sau în orice război anterior Israel-Hamas, conform ONU.
Cum au intrat CNN, Reuters și Associated Press în posesia imaginilor atacului din 7 octombrie? Guvernul israelian se întreabă dacă jurnaliștii străini nu au știut direct de la Hamas ce urma să se întâmple
Guvernul israelian cere o anchetă după ce a ieșit la iveală că nume mari din presa internațională - CNN, Reuters și Associated Press - au folosit imagini cumpărate de la colaboratori locali, care se aflau la granița Gaza-Israel exact în momentul invaziei teroriștilor Hamas, pe 7 octombrie. Israelienii se întreabă dacă jurnaliștii nu au știut cumva direct de la Hamas ce urmează să se întâmple. Toate cele 3 instituții de presă dezmint că ar fi știut ceva în prealabil.
Pauze de câte 4 ore în nordul Fâșiei Gaza pentru ca civilii să poată pleca. Militarii israelieni se apropie de cele două spitale sub care se crede că există punctele de comandă și de control ale Hamas
Israelul va începe joi instituirea unor pauze zilnice de 4 ore în nordul Fâșiei Gaza, pentru a permite oamenilor să fugă de ostilități, a anunțat Casa Albă, în ceea ce a numit "un pas în direcția corectă". Între timp, sunt lupte intense de stradă în orașul Gaza, între militarii israelieni şi teroriştii Hamas. Cel mai important oraş din zona de conflict este fieful grupării, iar armata israeliană se loveşte de o rezistenţă îndârjită.
MAE: Punctul de trecere a frontierei Rafah a fost deschis. Continuă demersurile pentru evacuări din Gaza
Punctul de trecere a frontierei Rafah a fost redeschis joi şi vor continua procedurile de evacuare pentru cetăţenii statelor care primiseră, cu o zi înainte, permisiunea autorităţilor israeliene şi egiptene de a tranzita acest punct către Egipt, inclusiv pentru cei 51 de cetăţeni români şi membri de familie.
Facem eforturi diplomatice intense. Am primit un număr important de solicitări de evacuare din Fâșia Gaza în plus față de cele 260 existente, a spus Luminița Odobescu în exclusivitate la TVR INFO
93 de cetăţeni români şi membri de familie ai acestora au ieşit din Fâşia Gaza prin punctul de frontieră Rafah (Republica Arabă Egipt) şi se află pe teritoriul egiptean, la Cairo. ”Procesul va continua, depunem eforturi diplomatice intense atît la nivelul celulei de criză cât și prin oficiile diplomatice de la Cairo și dela Ramallah astfel încât cetățenii români și membrii de familie ai acestora să fie repatriați în siguranță din Fâșia Gaza”, a declarat Ministrul de Externe Luminița Odobescu la TVR INFO.
MAE: Punctul de la Rafah a fost închis. Cei 51 de cetăţeni români şi membri de familie care primiseră acordul autorităţilor israeliene şi egiptene pentru tranzit vor fi evacuaţi la o dată ulterioară
Evacuarea din Fâşia Gaza a celor 51 de cetăţeni români şi membri de familie care primiseră acordul autorităţilor israeliene şi egiptene pentru tranzitarea punctului de trecere a frontierei de la Rafah va avea loc la o dată ulterioară, în condiţiile în care acesta a fost închis pentru tranzitul persoanelor, a anunţat, miercuri, Ministerul Afacerilor Externe.
Marcel Ciolacu a revenit în România împreună cu grupul de cetățeni români evacuați din Gaza: Am fost copleșit să văd bucuria și speranța din ochii copiilor care au scăpat din infern
Premierul Marcel Ciolacu a revenit în țară, în această seară, împreună cu un grup de cetățeni români și membri ai familiilor acestora evacuați din Fâșia Gaza.

