În patria vinurilor renumite în toată lumea și a șampaniei, oamenii încep să prefere băuturile dezalcoolizate. Franța are de acum și magazine specializate în astfel de produse.
Londonezii au parte de o premieră mondială. S-a deschis primul bar din lume în care toate berile servite sunt fără alcool. O inițiativă numai bună în luna ianuarie, pentru cei care vor să o ia mai ușor după excesele de sărbători.
A bea sau a nu bea - este întrebare pe care din ce în ce mai mulţi londonezi şi-o adresează, la început de an. E o modă în ultimă vreme în capitala britanică, angajamentul de a nu consuma alcool în prima lună din an. Încă nu există statistici despre câţi reuşesc să-l respecte.