Ce trebuie să facă părinții ca să nu pună presiune pe copii în perioada testelor. G. Maalouf atrage atenția cu privire la mesajele toxice

Zilele acestea elevii din clasele a II-a, a IV-a și a VI-a trec prin emoțiile evaluării naționale. Deși notele nu se trec în catalog, pentru unii tensiunea testelor poate fi amplificată de atitudinea părinților. Gabriela Maalouf, trainer de parenting personalizat, a explicat în emisiunea 1 Matinal ce ar trebui să facă părinții pentru a nu pune presiune pe copii și pentru a-i susține și a-i motiva.

Absolvenții de Medicină contestă examenul de rezidențiat din Capitală

Scandalul de la Facultatea de Medicină și Farmacie din București  izbucnit duminică, după corectarea lucrărilor absolvenților care au susținut examenul de rezidențiat, nu s-a încheiat. Absolvenții sunt în continuare nemulțumiți de felul în care s-a făcut corectarea și contestă rezultatele. Au anunțat chiar și un protest pe rețelele de socializare față de maniera defectuoasă în care a fost organizat examenul.

Discuții despre reguli noi la BAC: Probele orale - în primăvară, probele scrise - în vară. Lucrările vor fi corectate online

Examenul de Bacalaureat se schimbă radical! De la anul, elevii vor susţine probele orale în primăvară şi pe cele scrise, în vară. Iar lucrările vor fi corectate online, printr-un sistem asigurat de către Serviciul de Telecomunicaţii Speciale. Reprezentanţii elevilor şi ai părinţilor nu sunt de acord ca dascălii să corecteze de acasă, aşa cum e în proiect, pentru că ar afecta obiectivitatea.

Ultima Oră

Cele mai citite