evenimente timisoara
Timişoara și-a început în forţă misiunea de Capitală Europeană a Culturii, cu peste 130 de evenimente doar în acest sfârşit de săptămână. Sunt concerte, expoziţii şi ateliere, toate sub sloganul "Luminează oraşul prin tine!"
Evenimente grandioase pregătite la Timișoara, capitala culturală europeană. Toate momentele vor fi transmise de TVR
Mai e o săptămână până când Timişoara, devine oficial capitală culturală europeană. Evenimentele de deschidere se anunţă grandioase. Vor fi trei zile cu spectacole, concerte şi instalaţii care vor împânzi oraşul. Peste 15.000 de oameni sunt aşteptaţi să ia parte la manifestări, aşa că au fost luate măsuri speciale de securitate.
În Timișoara au început manifestările dedicate comemorării eroilor din Decembrie 1989
În urmă cu 33 de ani, la Timișoară a pornit Revoluția și s-a strigat pentru prima oara "Libertate!".