Din grijă pentru copii | Alături de părinți, cadrele didactice sunt cele care pot spijini copiii să recupereze pierderile din timpul pandemiei

Copiii au pierdut mult în anul pandemiei atât din punct de vedere educațional, cât și emoțional și psihic. Alături de părinți, cadrele didactice sunt cele care pot spijini copiii să recupereze pierderile. Dar ca să îi poată ajuta pe elevi, dascălii au, la rândul lor, nevoie de încrederea și susținerea noastră.

Organizația Salvați Copiii propune o lună de educație remedială în timpul verii, în special în comunitățile sărace

Educația trebuie să devină prioritatea zero a României în perioada următoare, iar elevii ar trebui să recupereze orele pierdute în vacanța de vară. Este cererea Organizației Salvați Copiii, care a trimis o scrisoare deschisă Guvernului prin care trage un semnal de alarmă cu privire la situația critică în care se află țara noastră. Peste 600 de mii de copii nu au avut acces la educație în perioada pandemiei.

Un an de cursuri online. Președintele Coaliției pentru Educație, Daniela Vișoianu, la TVR: Este cert că există un deficit. Există un deficit de învățare și în urban, și în rural

În urmă cu exact un an, școlile din România își închideau porțile pentru elevi. A fost un an bulversant pentru elevi și pentru cadrele didactice, deopotrivă. Nu s-a așteptat nimeni la o asemenea criză - nu s-a așteptat nimeni în România, nu s-a așteptat nimeni în Europa sau la nivel mondial, a subliniat, la TVR, președintele Coaliției pentru Educație, Daniela Vișoianu. "Toate țările au luat măsuri inclusiv inspirându-se unii de la ceilalți. A existat o reacție rapidă, mutarea în online s-a produs destul de repede, a fost forțată, accelerată de criza sanitară", a subliniat fostul consilier în Ministerul Educației.

Dr. Mihai Craiu, la TVR: Școala va avea la fel de multe cazuri de infectare câte are și comunitatea. Totul depinde de cum respectă adulții regulile

Conf. Dr. Mihai Craiu, medic pediatru la Institutul Naţional pentru Sănătatea Mamei şi Copilului „Alessandrescu-Rusescu", a declarat luni seara, la Tema Zilei de la TVR 1, că, după începerea școlii față în față, într-o unitate de învățământ vor fi la fel de multe cazuri de infectare cu SARS COV-2 câte sunt în comunitatea respectivă. Medicul atrage atenția că depinde de modul în care adulții respectă regulile ca elevii să poată merge în siguranță la școală.

Cumpărăturile pentru școală, amânate din cauza incertitudinilor

Cu două săptămâni înainte de primul clopoțel, incertitudinile persistă. Nici părinții nu s-au mai înghesuit în magazine să cumpere rechizite sau uniforme. Între timp, profesorii merg la școală și fac simulări ca să fie pregătiți pentru începerea anului școlar.

Elevii din învățământul primar, clasele a VIII-a și a XII-a vor avea cursuri doar dimineața. Tezele și lucrările de control nu se vor mai da lunea și vinerea

Până vor afla cu toții cum și de la ce oră vor învăța, elevii din învățământul primar, clasele a VIII-a și a XII-a au o certitudine: vor avea cursuri doar dimineața. Ministerul Sănătății a emis un ordin cu precizări suplimentare legate de anul școlar. Pe de altă parte, șeful ISU, Raed Arafat, a explicat că deschiderea școlilor nu reprezintă un risc major pentru copii, ci mai degrabă pentru adulții cu care aceștia vin în contact, mai ales cei vârstnici. Raed Arafat a atras atenția că anul acesta vaccinarea antigripală este esențială, pentru a evita suprapunerea bolilor.

Recomandările Institutului de Sănătate Publică pentru desfășurarea anului școlar viitor au fost retrase

Clopoţelul ar putea suna din toamnă, dar nu pentru toţi copiii. Pandemia schimbă şcoala tradiţională. Potrivit unor recomandări ale Institutului de Sănătate Publică, în clase nu vor fi mai mult de 15 elevi, care vor sta cel mult patru ore în clădire şi fiecare curs vă avea aproximativ 30 de minute. În paralel, se vă desfăşura şi şcoala online. Recomandările au atras nenumărate critici.

Ultima Oră

Cele mai citite