eleva coronavirus
Elevii care au fost în contact cu colegi confirmaţi cu COVID-19 şi care acum se află în autoizolare la domiciliu vor putea să susţină examenele de Evaluare Naţională, respectiv de Bacalaureat, cu respectarea unor norme de protecţie.
Cursuri de pregătire suspendate la o şcoală din municipiul Suceava, după ce o elevă a fost confirmată cu COVID-19
Cursurile de pregătire pentru examenele naţionale ale Şcolii Gimnaziale ''Miron Costin'' din Suceava au fost suspendate, după ce o elevă de clasa a VIII-a a fost diagnosticată cu COVID-19, a anunţat, joi, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ), Cezar Anuţei, citat de Agerpres.
Eleva din Capitală a cărei mamă a fost diagnosticată cu coronavirus are rezultat negativ
Fetița de la Școala Gimnazială 56 din Capitală care a fost marți la cursuri, iar în aceeași zi mama ei a fost diagnosticată cu coronavirus, nu este infectată cu acest virus, au anunțat joi dimineața reprezentanții Inspectoratului Școlar al Municipiului București, citați de Mediafax.

