24 ianuarie, Ziua Internațională a Educației. Povestea Daniei, o fetiţă cu sindrom Down, născută în Siria şi refugiată cu familia în Liban

Așa cum a fost detaliat în raportul global al UNESCO „Viitorul Educației” depinde de regândirea relațiilor dintre noi, de relaţia cu natura, precum și cu tehnologia care pătrunde în viața noastră, aducând oportunități inovatoare, ridicând în același timp problema echităţii, a incluziunii și a participării democratice. Ziua Internațională a Educației este anul acesta o platformă de prezentare a transformărilor care trebuie să ducă la dreptul fundamental al fiecărui copil la educație.

A fost grevă de avertisment în școli din toată țara. Premierul se va întâlni vineri cu sindicatele din învăţământ

A fost grevă de avertisment în multe școli din toată țara. Timp de două ore, angajații din Educație au oprit lucrul și s-au limitat doar să-i supravegheze pe elevi. Fără vreo activitate didactică. Salariile reprezintă principala nemulțumire a dascălilor, care așteaptă măriri promise încă de acum doi ani. Reprezentanții sindicaliștilor vor avea vineri o întâlnire cu premierul.

Ultima Oră

Cele mai citite