EBU

Consiliul de Administraţie a aprobat cu unanimitate de voturi participarea României la cea de-a 67-a ediţie a Eurovision Song Contest, care se va desfășura în luna mai în Marea Britanie, potrivit unui comunicat al instituției.

Eurovision 2023 va avea loc în Marea Britanie. Directorul televiziunii publice ucrainene: Concursul nu va fi în Ucraina, dar va fi în sprijinul Ucrainei
Eurovision Song Contest 2023 va avea loc anul viitor în Marea Britanie, au confirmat Uniunea Europeană de Radiodifuziune (EBU) și BBC, transmite The Guardian. Potrivit EBU, Marea Britanie va găzdui concursul în locul radiodifuzorului țării câștigătoare din acest an, Ucraina, din cauza invaziei ruse aflate în desfășurare.
Controversele continuă privind locul unde se va ţine Eurovision 2023. VIDEO Declarațiile lui Boris Johnson despre dreptul Ucrainei de a organiza competiția și despre atmosfera de la Kiev
"Ucraina poate şi ar trebui să găzduiască ediţia de anul viitor", a declarat premierul Boris Johnson, după o vizită la Kiev. Organizatorii concursului anunţaseră vineri că, probabil, Eurovision va avea loc în Marea Britanie, care s-a clasat pe locul doi în acest an. Conform tradiţiei, evenimentul se desfăşoară în ţara câştigătoare, dar în condiţii de siguranţă.
Concursul Eurovision, câștigat anul acesta de Ucraina, s-ar putea ține în 2023 în Marea Britanie
Eurovision 2023 nu se va ţine în Ucraina, concursul va avea loc, cel mai probabil, în Marea Britanie, au anunţat organizatorii.
Scandal la Eurovision. EBU acuză înțelegeri între șase țări. TVR respinge acuzele și cere explicații. ”Dacă EBU și-ar fi comunicat suspiciunile după a doua semifinală, TVR ar fi putut investiga înainte de finală”
TVR dezaprobă modul în care EBU a gestionat situaţia generată de voturile exprimate de juriile naționale, cu ocazia semifinalelor și finalei concursului Eurovision 2022. Juriul din România a respectat procedurile concursului, dar notele acordate nu au fost luate în considerare. La fel şi notele acordate de juriile din alte cinci ţări. În urma situației create și a prejudiciilor de imagine aduse, reprezentanții TVR iau în considerare retragerea României de la edițiile viitoare ale Eurovision și acționarea în instanță a organizatorilor evenimentului.

Televiziunea poloneză respinge orice manipulare a votului la Eurovision
Televiziunea poloneză, TVP, a respins orice implicare în manipularea votului la Eurovision 2022, transmițând că acuzațiile EBU sunt „nefondate” și „ridicole”.
Anchetă la Teleradio-Moldova după Eurovision. Directorul general: Niciodată nu a existat așa o discrepanță între voturile publicului și cele ale juriului în privința României
Publicul și juriul din România au acordat câte 12 puncte reprezentanților Republicii Moldova.La final însă, voturile juriului au fost anulate. Probleme cu jurizarea au apărut şi în Republica Moldova. Rezultatul votului nu a fost anulat de către oficialii EBU, dar la Teleradio-Moldova a fost declanşată o anchetă din cauza discrepenaței dintre voturile publicului și voturile juriului. Vlad Turcanu, directorul general al Teleradio-Moldova, a explicat în direct la TVR despre ce este vorba.
"Give Peace a Chance" de John Lennon s-a auzit la posturile publice de radio din toată Europa, la aceeași oră, inclusiv în Ucraina
"Oferiți păcii o șansă" este mesajul transmis de John Lennon acum 53 de ani și care astăzi s-a auzit la radiourile din toată Europa.

European Broadcasting Union (EBU) a anunţat că elimină Rusia din concursul Eurovision 2022
European Broadcasting Union a anunțat că nicio trupă care provine din Rusia nu va participa la Eurovision Song Contest din acest an.