Ucraina introduce un nou model de luptă cu drone și infanterie. Kievul spune că a recucerit teritorii ocupate de Rusia

Ucraina introduce un nou model de operațiuni militare, care combină războiul cu drone și acțiunile infanteriei, a anunțat miercuri Ministerul Apărării de la Kiev. Autoritățile au indicat și progrese pe front, după ce comandantul suprem al armatei ucrainene a anunțat recucerirea unor teritorii din sudul țării.

Tehnologie militară dezvoltată în România: softul care ajută navele să reacționeze în câteva secunde

Un sistem de management al luptei pentru nave militare este dezvoltat de ingineri români, în colaborare cu specialiști din Olanda. Aproximativ 40% din acest software este realizat în România, iar restul în Olanda. Sistemul ajută echipajul unei nave să ia decizii în funcție de amenințări, în timp real, astfel încât viteza de reacție să poată fi redusă chiar și la câteva secunde.

Sisteme anti-dronă, testate de specialiștii NATO. Zeci de sisteme au fost deja create pentru a opri dronele care intră în regiuni sensibile

NATO testează sisteme anti-dronă şi încearcă să stabilească standarde pe care să le respecte ţările membre. Zeci de specialişti civili şi militari din ţările Alianţei au participat în Olanda la un exerciţiu cu astfel de sisteme. În ultima vreme, dronele de mici dimensiuni au devenit accesibile şi pot reprezenta un potenţial pericol.

Ultima Oră

Cele mai citite