Numărul tinerilor consumatori de droguri este în creştere. Tot mai mulţi directori de şcoli cer sprijinul Agenţiei Naţionale Antidrog

România e cu mult în urma statelor occidentale în privinţa posibilităţilor de tratament pentru persoanele dependente de stupefiante. În aceste condiţii cea mai eficientă armă ar trebui să fie educaţia, înţelegerea pericolului legat de utilizarea drogurilor atât de către tineri cât şi de profesori şi părinţi. Numai că până în urmă cu câteva luni politica struţului a ţinut de cald spun specialiştii ANA, care acum nu fac faţă solicitărilor privind sesiuni de informare privind pericolul reprezentat de stupefiante.

Membrii CSAT au stabilit un pachet de măsuri pentru combaterea traficului şi consumului de substanţe interzise. Primii pași: modificarea legilor și reorganizarea Agenției Naționale Antidrog

Flagelul drogurilor a devenit, în premieră, un subiect pentru Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT). Membrii CSAT au stabilit un pachet de măsuri pentru combaterea traficului şi consumului de substanţe interzise. Astfel că, în perioada imediat următoare, Guvernul trebuie să modifice legislația. Și, foarte probabil, Agenţia Naţională Antidrog va fi reorganizată. Partea de combatere ar putea rămine la Ministerul de Interne, iar de partea de tratamente și terapii se va ocupa Ministerul Sănătăţii.

Testarea antidrog a elevilor ar putea începe cu testele de urină. În școli crește confuzia față de subiect: părinții mai degrabă sunt împotrivă, profesorii nu știu ce vor avea de făcut

Testele de urină ar putea fi o variantă de testare antidrog în şcoli. Iar dacă rezultatele ies pozitive, atunci se poate completa cu test de sânge. Este o posibilă abordare anunţată de ministrul Sănătăţii. În şcoli începe agitaţia în legătură cu acest subiect. Cei mai mulţi părinţi nu sunt de acord cu testarea, iar profesorii au o serie lungă de întrebări fără răspuns în legătură cu responsabilităţile lor. Specialiştii în tratarea adicţiilor întreabă ce urmează, după depistarea elevilor pozitivi.

Planul Național Cadru de Acțiune privind siguranța școlară a fost semnat la MAI. Ministrul Cătălin Predoiu: O atenţie specială va fi acordată combaterii consumului de droguri în şcoli şi fenomenului de bullying şi violenţă

Marți a fost semnat Planul Național Cadru de Acțiune privind siguranța școlară, la sediul MAI, pentru creșterea siguranței elevilor și cadrelor didactice din unitățile de învățământ, la nivel național. Planul este rezultatul consultărilor dintre echipele tehnice ale instituțiilor semnatare, cu atribuții în domeniu, derulate în perioada 30 august – 5 septembrie 2023, anunță MAI într-un comunicat.

Testarea antidrog în școli, o metodă de prevenție. Radu Țincu, medic ATI - Toxicologie: Cred că România, în ultimii 30 de ani, a neglijat anumite domenii și s-a comportat de parcă aceste probleme nu există

Un raport recent al Agenţiei Naţionale Antidrog arată că vârsta de debut pentru consumul de substanţe interzise este 13 ani. Având în vedere şi tragediile din ultima perioadă, s-a pus în discuție testarea antidrog în şcoli. Cei de la Ministerul de Interne cred că este nevoie, însă cu acordul părinţilor şi doar dacă elevul prezintă simptome specifice. Reprezentanţii părinţilor cred, de asemenea, că măsura ar fi binevenită, însă elevii trebuie supravegheaţi de consilieri şi psihologi.

Prefectul Capitalei, despre propunerea de a testa antidrog elevii: “Rezultatul ar fi disponibil doar pentru părinți și pentru copil, nu trebuie să fie public”

A fi sau a nu fi testați anti-drog elevii? Asta este întrebarea care a provocat controverse. Prefectura Capitalei a venit cu propunerea și nu se oprește aici. Vrea ca, la inceput de an școlar, elevii să facă și analize de sânge privind consumul de droguri. De la ce vârstă se vor face testele antidrog la școală? Cine îi va testa pe copii? A explicat prefectul Capitalei, Rareș Hopincă, la TVR Info.

Lupta antidrog din școli începe cu un chestionar. Va arăta opinia elevilor despre testarea privind consumul de droguri, prezentarea unei adeverințe medicale și introducerea unei ore de profil în curriculum

Un prim pas în lupta antidrog la nivel liceal e realizarea unui chestionar. Abia apoi, în funcție de informații, se vor putea lua decizii precum testarea elevilor în licee sau prezentarea unei adeverințe la început de an școlar de către fiecare elev, din care să reiasă că a făcut un test antidrog. Este decizia Grupului de lucru de luptă antidrog de la Prefectura Capitalei, la care au participat pe lângă autorități și reprezentanți ai părinților și ai elevilor. Astfel de idei au fost propuse și înainte de tragedia de la 2 Mai, dar nu au fost luate în serios.

Ultima Oră

Cele mai citite