EXCLUSIVITATE Speranță de Crăciun printre alarme și bombe. "Suntem ucraineni, nu ne temem de nimic. Am obosit să ne fie teamă de ruşi"

Chiar şi în vremuri de război, ucrainenii vor să păstreze tradiţia sărbătorilor de iarnă pe stil vechi. Alţii au celebrat deja Crăciunul în decembrie, ca majoritatea europenilor. Cert este că toţi ucrainenii au o mare dorinţă pe care o vor împlinită: să trăiască din nou în pace în ţara lor. Lângă bradul de Crăciun din Kiev, jurnaliştii TVR au filmat cum sunt sărbătorile printre alarme aeriene şi atacuri ale ruşilor. Un reportaj în exclusivitate, realizat de Alexandru Costache, Bogdan Militaru şi Dorel Oancă.

Echipa TVR s-a întors la Kiev pentru a duce daruri copiilor ucraineni. Cadourile, din donațiile făcute de români prin intermediul Știrilor TVR. Următoarele opriri: Herson și Donbas

Printre alarme aeriene, bombe și moarte, Ucraina ține aprinsă lumina speranței. În centrul Kievului poate fi admirat un brad de Crăciun în culorile drapelului național. Cei mai mulți ucraineni sărbătoresc Crăciunul pe rit vechi, pe 7 ianuarie. Trimisul special al Televiziunii Române, Alexandru Costache, se află din nou la Kiev, alături de Bogdan Militaru și Dorel Oancă. Echipa Știrilor TVR a dus cadouri copiilor ucraineni.

Trimisul special al TVR în Ucraina, Alexandru Costache: Întâlnirea cu Nadia a fost cea mai emoționantă. În două momente chiar am fost în pericol. În Bahmut te lua cu groază, pe fundal se auzeau explozii foarte dese

Alexandru Costache, Bogdan Militaru şi Dorel Oancă au fost de mai multe ori în Ucraina lovită de război. De fiecare dată au filmat lucruri impresionante, oameni la limita supravieţuirii, ruine şi suferinţă, dar şi speranţă. Invitat duminică seară la Telejurnal, colegul nostru a povestit despre cele două momente deosebit de periculoase prin care a trecut echipa Știrilor TVR.

EXCLUSIV Bahmut, oraș sub asediu. Râul Bahmutka e linia frontului. "În nord sunt trupele ruse, inclusiv mercenarii Wagner, în sud sunt ucrainenii". Localnic: "Nu mă tem. Nu putem muri decât o dată"

Războiul e înţeles cu adevărat doar de cei care-l simt în viaţa de zi cu zi. Locuitorii din orășelul Bahmut, aprig disputat de ruşi și ucraineni, au neşansa de a trăi la doar câteva sute de metri de cea mai periculoasă zonă a frontului. Nu îndură doar lipsurile și frigul, ci și bubuiturile constante ale artileriei. Un reportaj tulburător din apropierea luptelor, semnat Alexandru Costache, Bogdan Militaru și Dorel Oancă. Atenție, sunt detalii cu puternic impact emoțional.

EXCLUSIVITATE Viața în Herson, între disperare și speranță. Victoria: Trăim greu, dar suntem liberi. Mărturii despre cum rușii au torturat o vârstnică pentru că i-a ajutat pe soldații ucraineni

În Ucraina, frigul începe să fie un dușman la fel de periculos ca armata rusă. Un sfert dintre ucrainenii rămași în ţară îndură iarna fără căldură și apă potabilă. În Herson, situația este disperată. Localnicii duc în fiecare zi o luptă pentru supraviețuire, dar bucuria că sunt din nou liberi le dă curaj să înfrunte lipsurile. Sunt povești cu totul impresionante, filmate în exclusivitate de Alexandru Costache, Bogdan Militaru şi Dorel Oancă.

EXCLUSIV Tancurile care au eliberat Hersonul, retrimise pe front. Batalionul din Nikolaev, mărturii pentru echipa Știrilor TVR, trimisă special în Ucraina

Avansul ucrainenilor în teritoriile cucerite de ruși cere curaj, sacrificii, dar și multă muncă. Trimișii speciali ai TVR în Ucraina au întâlnit membri ai Batalionului de Tancuri din regiunea Nikolaev, unde combatanții se antrenează pentru lupte și unde se repară tancurile avariate pentru a fi trimise înapoi pe front, adesea cu muniție recuperată de la inamic. Un reportaj de Alex Costache, Bogdan Militaru și Dorel Oancă.

EXCLUSIV Nikolaev, viața sub amenințarea bombardamentelor. Apa potabilă lipsește de luni întregi. Corespondență de război

Locuitorii orașului ucrainean Nikolaev rezistă cu tenacitate atacurilor rusești, în condiții din ce în ce mai grele, mai ales că a venit iarna. Au rămas fără apă potabilă încă de la începutul războiului și le e aproape imposibil să-și procure cele necesare. Dar oamenii spun că nu se tem și nu vor să plece. Și se ajută cum pot unii pe alții. Echipa TVR a documentat viaţa de zi cu zi în oraşul bombardat de aproape 9 luni. Un reportaj în exclusivitate de Alex Costache, Bogdan Militaru și Dorel Oancă.

Ultima Oră

Cele mai citite