Nominalizări la șefia instituțiilor UE. Pentru prima oară în istorie, la șefia Comisiei Europene va veni o femeie

După trei zile de negocieri, șefii de stat și de guvern din Europa s-au pus de acord cu privire la viitorii lideri ai Uniunii și, pentru prima oară în istorie, la șefia Executivului european va veni o femeie: actualul ministru german al Apărării. De altfel, cele patru funcții-cheie sunt împărțite egal între femei și bărbați. Și Parlamentul European urmează să își aleagă miercuri noul președinte.

Vladimir Putin: Ideile liberale sunt depăşite și au intrat în conflict cu interesele majorităţii covârşitoare a populaţiei. Tusk: Ce mi se par depășite sunt autoritarismul, cultul personalității și domnia oligarhilor

Liberalismul este depășit, a declarat președintele Vladimir Putin, într-un interviu acordat publicației Financial Times. Liderul rus a avut cuvinte de laudă și la adresa omologului american și consideră că Angela Merkel a făcut o greșeală capitală când a primit sute de mii de refugiați.

Declarații istorice la Sibiu. Iohannis: Am avut un summit al unităţii. Tusk: M-am îndrăgostit de Sibiu. Toată Europa s-a îndrăgostit de dvs. Juncker: Consiliul European a arătat o unitate solidă

Sibiul a fost azi capitala politică a Uniunii Europene, pentru că aici s-au reunit şefii de stat şi de guvern din Uniunea Europeană. La finalul summitului, președintele României, Klaus Iohannis, a susținut o conferință de presă comună cu președintele Consiliului European, Donald Tusk și cu președintele Comisiei Europene, Jean Claude Juncker.

#RO2019EU. Liderii UE urmează să discute la Sibiu despre viitorul Europei. Mesajul lui Donald Tusk

Liderii UE se vor întâlni în România pe 9 mai, pentru a sărbători Ziua Europei. În discuțiile lor, ei își vor concentra atenția pe planurile strategice ale Uniunii pentru anii care urmează. „Vom adopta Declarația de la Sibiu, pentru a transmite un mesaj de unitate și de încredere în acțiunile noastre comune”, a declarat președintele Consiliului European, Donald Tusk, în scrisoarea de invitație trimisă înaintea summitului.

Ultima Oră

Cele mai citite