TRAFIC INTENS | Aglomerație și coloane de mașini pe DN 1, pe sensul spre Brașov. Aceeași situație este și pe Autostrada Soarelui

Nervi și ore în șir petrecute în trafic, pe șosele. Așa a început minivacanța de Paște și 1 Mai pentru cei mai mulți dintre șoferi. Valea Prahovei a fost, că de obicei, cea mai aglomerată zonă. Nici pentru cei care au ales marea, drumul nu a fost mai ușor. Au avut de trecut nu doar de ambuteiajele de pe Autostrada Soarelui, ci și de lucrările de la Cernavodă. Pline au fost și gările, așa că a fost suplimentat numărul de trenuri.

Cum se circulă pe DN1 după ce orașul Otopeni a intrat în carantină

Numărul tot mai mare de infectări cu noul coronavirus închide, rând pe rând, orașe și comune. De aseară, alte 6 localități din jurul Bucureștiului sunt în carantină, pentru următoarele două săptămâni. Printre ele și orașul Otopeni care are un regim special.

Ultima Oră

Cele mai citite