Faptul că anul acesta Premiul Nobel pentru Pace a fost primit de doi jurnalişti este o încercare de a atrage atenţia lumii asupra necesităţii de a apăra o presă liberă şi independentă, afirmă preşedinta Comitetului Nobel, Berit Reiss-Andersen, într-un interviu acordat agenţiei de presă nipone Kyodo și preluat de Agerpres.
Premiul Nobel pentru pace pe anul 2021 a fost atribuit jurnaliştilor Maria Ressa din Filipine şi Dmitri Muratov din Rusia pentru 'lupta lor curajoasă' în favoarea libertăţii de exprimare, a anunţat vineri Comitetul Nobel norvegian.