Instanța supremă a amânat pronunțarea în cazul suspecților din dosarul asasinării lui Ioan Crișan

Fiica omului de afaceri arădean Ioan Crişan, ucis în urmă cu trei ani, şi cei doi presupuşi complici ai săi au ajuns în fața magistraților de la Înalta Curte de Casație și Justiție. Procurorii vor să obțină arestarea preventivă a acestora, deşi, în primă instanță, judecătorii au ajuns la concluzia că în dosar nu există probe pentru acuzaţii. Instanța supremă a amânat pronunțarea până miercurea viitoare.

Michael Moore a dezvăluit o înregistrare video de la o manifestaţie pro-Trump cu suspectul care ar fi trimis bombele artizanale

Regizorul Michael Moore a dezvăluit pe rețelele de socializare că echipa sa de filmare l-a surprins anul trecut, la o manifestaţie pe care Trump a susţinut-o în Melbourne, Florida, pe Cesar Sayoc, cel care ar fi trimis 14 bombe artizanale unor opozanţi democraţi ai preşedintelui american, transmite publicația "The Hollywood Reporter", citată de News.ro. Sayoc avea un banner anti-CNN la manifestația surprinsă de echipa lui Moore.

Un fost stripper, bănuit că a trimis coletele explozive în SUA unor politicieni democrați sau critici ai președintelui Trump

Apar noi date despre americanul bănuit că a trimis cel puţin 14 dispozitive potenţial explozive unor rivali ai preşedintelui Donald Trump. Cesar Sayoc are 56 de ani, este din Florida şi era în evidenţele autorităţilor pentru ameninţări violente. Colegii de serviciu spun că uneori folosea cuvinte încarcate de ură, dar niciodată nu discuta politică.

Ultima Oră

Cele mai citite