(P) Spune ADIO parodontozei: beneficiază de un protocol UNIC laser în 4 pași simpli

Parodontoza este cea mai neglijată afecțiune a gingiilor, cu toate că 7 din 10 români cu vârsta de peste 30 de ani suferă de această boală cronică. În general, bolile gingivale prezintă o evoluție lentă, pe care tindem să o trecem cu vederea. Însă semnele sunt prezente: inflamații ale gingiilor, sângerări în timpul periajului dentar sau respirație urât mirositoare.
Cabinet de stomatologie. Sursa foto: Profimedia Images

În România, o persoană din două nu merge la dentist. Stomatologii pot deconta servicii medicale de până la 9 mii de lei

În ţara în care o persoană din două nu merge la dentist, iar o treime din populaţie şi-a pierdut dantura pentru că nu se spală corect, stomatologia rămâne cenuşăreasa serviciilor medicale decontate de stat. Deşi anul acesta este alocat un buget record, banii pentru cabinete ajung doar primele 3 zile din lună. Iar din cauza birocraţiei, puţini români merg la medicul de familie să ceară trimitere.

De la 1 iulie, medicii stomatologi pot deconta servicii medicale de până la 9 mii de lei. 10 la sută dintre dentişti oferă servicii suportate de stat

În România, ţara în care o persoană din două nu merge la medicul stomatolog, iar o treime din populaţie şi-a pierdut toţi dinţii din gură, autorităţile nu au o strategie privind sănătatea orală. Şi în acest an sunt alocaţi cei mai puţini bani pentru această ramură a medicinei, chiar dacă sumele decontate vor creşte de la 1 iulie cu 50 de procente. Banii se epuizează imediat şi nu ajung nici măcar pentru un tratament complet.

Studiu: România ocupă ultimul loc în UE la educaţie financiară

Planificarea financiară se numără printre activităţile cel mai des amânate de români, acest comportament ţinând în primul rând de nivelul de educaţie financiară al populaţiei, capitol la care România ocupă ultimul loc în UE, conform unui studiu recent.

Străinii vin în România pentru vacanță și tratamente stomatologice. Turismul medical începe să se apropie de nivelul anului 2019

Odată cu ridicarea restricțiilor cauzate de pandemia COVID-19, străinii care alegeau să viziteze România și în scopul turismului medical încep să revină. Cei mai mulți pentru serviciile stomatologice care sunt mult mai ieftine. Potrivit estimărilor, începem să ne apropiem de nivelul anului 2019 când aveam aproape 7.000 de vizite pe an, în acest scop.

Anca Vereanu, medic stomatolog: Apa de gură nu ne ferește de coronavirus. Există ape de gură eficiente pentru bacterii și virusuri, cele care conțin clorhexidină, dar nu este nimic sigur că ne-ar feri și de COVID

Invitată la emisiunea Ca’n viață, medicul stomatolog Anca Vereanu a precizat că apa de gură nu ne ferește de coronavirus. Informația care a circulat pe internet – cum că virusul este omorât înainte să apuce să infecteze celule umane, dacă folosim apa de gură – a fost dezmințită și de Organizaţia Mondială a Sănătăţii, care spune că nu există nicio dovadă ştiinţifică în acest sens.

Lipsa banilor lasă zâmbetul pe ultimul loc. Afecțiunile dentare pot duce la alte boli, avertizează nutriționiștii

Românii sunt corigenți la spălatul pe dinți, dar și la mersul la dentist. Prețul tratamentelor stomatologice și neglijența rămân factorii cheie care influențează luarea deciziei de a merge la o clinică specializată, arată un studiu recent. Dar o problemă nu vine niciodată singură, iar afecțiunile dentare pot duce la alte boli, atrag atenția medicii nutriționiști.

Ultima Oră

Cele mai citite