Eleva care a căzut dintr-un autobuz aflat în mers cere un milion de euro daune

Despăgubiri de un milion de euro pentru tânăra de 17 ani care a căzut dintr-un autobuz al societăţii de transport în comun din Ploiești, în timp ce maşina se afla în mers. Atât solicita avocata tinerei în numele clientei sale. Ea susține că viața Alinei nu va mai fi niciodată la fel. Tânăra a fost operată la cap și nu s-a ridicat încă din pat. E posibil să aibă nevoie și de o intervenție chirurgicală la coloană. A pierdut ultimul an de liceu și nu mai poate da acum Bacalaureatul.

Asigurări mai ieftine, pentru șoferii cuminți. Reduceri de până la 50% pentru cei care nu fac accidente

Preţurile asigurărilor RCA se rescriu între bonusuri şi penalităţi. Accidentele sunt cele care pot încărca poliţa unui şofer cu sume substanţiale. Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a dat deja publicităţii noile reguli în care există însă şi prevederi controversate: cele prin care despăgubirile în caz de accident se vor acorda nu doar la cererea unui service, ci şi în urma unor licitaţii.

Trei frați români din Marea Britanie susțin că tatăl lor apare într-o poză menită să descurajeze fumatul, fără să-și fi dat acordul

Trei fraţi români, din Marea Britanie, vor să ceară daune de milioane de euro, din cauza unei fotografii care apare pe pachetele de ţigări. Ei spun că în poza menită să descurajeze fumatul ar fi tatăl lor, care a murit în urmă cu doi ani, la Cluj. Şi susţin că nu şi-au dat acordul pentru ca bolnavul să fie fotografiat.

Ultima Oră

Cele mai citite