Compania OMV Petrom a fost găsită vinovată pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere și obligată să plătească amendă și daune morale de peste 130 de mii de euro.
Decizie inedită în justiția din România. Un bucureștean trebuie să îi plătească unui vecin daune morale în valoare de 10.000 de euro, plus cheltuieli de judecată, pentru obiceiul de a da muzica tare, dar și pentru că a provocat și alte zgomote deranjante.
O instanță braziliană a hotărât că președintele Jair Bolsonaro trebuie să plătească „daune morale” de 35.000 de reali (aproximativ 6.700 de dolari) unei jurnaliste braziliene, după ce a făcut remarci cu insinuări sexuale despre ea, în 2020.
Statul trebuie să plătească unui fost polițist din județul Timiș, condamnat într-un dosar de trafic de minore, daune morale de 12.000 de lei, după ce în perioada în care a fost ținut în arestul Poliției Timiș ar fi făcut râie. Decizia nu este definitivă, transmite Mediafax.
Familia Luizei a depus o cerere la DIICOT în dosarul anchetei în cazul din Caracal prin care solicită daune morale în valoare de 300.000 de euro, au precizat, pentru Mediafax, surse judiciare.
Criminalul din Braşov, care anul trecut şi-a executat soţia şi cei doi copii ar putea sta după gratii toată viaţa. O instanţă Tribunalului pentru Minori şi Familie Braşov a fost de acord cu această pedeapsă, cerută de acuzare. Hotărârea nu e însă definitivă. Vă avertizăm că urmează detalii cu un puternic impact emoţional!
Decizie în premieră a unei instanțe din România. Ministerul de Interne, Serviciul de Telecomunicații Speciale au fost obligate să plătească daune morale în valoare de 150.000 de euro familiei unei victime ucise de fostul concubin. Judecătorii au considerat că nu au protejat viața femeii prin lipsa de reacție și neluarea unor măsuri de protejare a vieții.
Curtea de Apel Bucureşti a dispus marţi anularea amenzii de 100.000 de lei aplicate, în aprilie 2017, de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) fostului director general al NN Pensii Raluca Ţintoiu, conform Agerpres.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a condamnat România să plătească 9.800 de euro daune într-o cauză privind violenţa în familie. Victima este o femeie din Petroşani cu patru copii.