Duminică 22 iunie 2025 | București 16˚C / Senin

Darius Vâlcov, dat în urmărire generală. Doi oameni de afaceri condamnați în dosarul "Tablourilor", duși la penitenciarul Craiova pentru executarea pedepselor

Darius Vâlcov, fost ministru de Finanțe și primar al Slatinei, condamnat definitiv la șase ani de închisoare pentru corupție, a fost dat în urmărire generală. El ar fi plecat de ceva timp în Italia, potrivit unor surse judiciare. Și Minel Prina, fostul primar al Slatinei care i-a urmat în funcție lui Darius Valcov, a fost condamnat. Este însă de negăsit și a fost dat în urmărire generală.

Tăvălugul prescrierii dosarelor penale. Zeci de VIP-uri au scăpat basma curată

Faptele penale din zeci de dosare celebre din perioada 2014-2022 s-au prescris, iar inculpații au scăpat basma curată. Alte sute de dosare în stare de judecată, ori în anchetă la procurori sunt pe cale să se închidă. La sfârşitul anului trecut, după ce Curtea Supremă a motivat eliminarea prescripției speciale, ca urmare a deciziei CCR, dosarele au început să se închidă, unul după altul, ca un efect de domino, iar cei acuzaţi sunt absolviţi de orice răspundere penală.

Darius Vâlcov, fost ministru de Finanţe, a scăpat de o condamnare de 6 ani și 6 luni de închisoare pentru luare de mită

Darius Vâlcov a scăpat definitiv de dosarul în care ar fi trebuit să stea la închisoare 6 ani şi 6 luni pentru luare de mită. Curtea de Apel Craiova a constatat că faptele pentru care Vâlcov fusese condamnat în primă instanţă s-au prescris. Fost primar, ministru şi consilier al premierului Viorica Dăncilă, Vâlcov s-a făcut de câţiva ani om de afaceri în Italia, ţară unde s-au retras mai mulţi condamnaţi de lux din România.

Premierul Nicolae Ciucă: "Este cât se poate de evident înscris în Constituția României că tot ce înseamnă partea de prevalență a dreptului Uniunii Europene se aplică și în România"

Declaraţie tranşantă a premierului Nicolae Ciucă în disputa cu mize importante dintre Curtea Constituţională a României şi Curtea de Justiţie a Uniunii Europene. Prevalenţa dreptului european asupra legislaţiei naţionale este înscrisă în Constituţia ţării, a subliniat premierul. După ultima decizie a Curţii de Justiţie a Uniunii, judecătorii din România pot să nu aplice deciziile CCR, să nu mai anuleze sentinţe în dosarele grele ori să desfiinţeze Secţia specială.

Ultima Oră

Cele mai citite