Șeful Armatei Române, discuție cu comandantul Forțelor Armate ale Ucrainei. Armata Română va întări capacitățile de securizare a spațiului aerian la frontiere și analizează și alte măsuri care ar putea fi luate
România suplimentează măsurile pentru întărirea capacității de monitorizare și de securizare a spațiului aerian la frontiere. Este una din concluziile discuției telefonice pe care șeful Armatei Române, generalul Daniel Petrescu, a avut-o cu comandantul Forțelor Armate ale Ucrainei, generalul Valerii Zalujnîi. Ministerul Apărării nu exclude ca în zona brațului Chilia să fie instalate sisteme antiaeriene Gepard, aflate în dotarea armatei. Precizările au fost făcute în exclusivitate la Tema Zilei, de pe TVR Info, în contextul discuțiilor despre măsurile de descurajare pe care România ar trebui să le ia pe fondul intensificării atacurilor rușilor pe Dunăre.
9 septembrie 2023, 20:58