Solidaritate cu Groenlanda și Danemarca, mesajul UE. SUA și Europa încearcă salvarea unui parteneriat istoric

Reluăm de unde am rămas în relaţia cu Statele Unite, dar suntem precauţi şi ne vom apăra interesele. Este mesajul Uniunii Europene, la reuniunea extraordinară a liderilor săi, convocată de urgenţă, după ameninţarea cu noi tarife lansată de Donald Trump. Între timp, liderul Casei Albe a renunţat la idee, dar discuţia liderilor europeni a rămas necesară, în condiţiile unor decizii impredictibile dinspre Washington.

Trump, către europeni: Fără noi, ați fi vorbit germana și japoneza. Am luptat ca să salvăm Groenlanda pentru Danemarca

Președintele american Donald Trump a avut o întreagă tiradă de ironii împotriva europenilor în discursul său de miercuri, de la Forumul Economic Mondial de la Davos. A afirmat că Europa nu merge într-o direcție bună și a ținut și o mică lecție de istorie, amintindu-le europenilor de ajutorul pe care SUA l-au dat în al doilea război mondial.

De ce are nevoie Trump de Groenlanda. Analiști: Acțiunile în forță ale SUA au drept țintă expansiunea Chinei

Operaţiunea militară din Venezuela şi ambiţia lui Donald Trump de a pune mâna pe Groenlanda ar putea avea legătură cu. China. Sunt analişti care văd coerenţă în acţiunile brutale ale administraţiei de la Washington, iar scopul acestora ar fi înfrânarea politicii de expansiune globală a Beijingului. Mai mult, chiar şi recunoaşterea statului Somaliland de către Israel ar putea duce tot către interesele americane în zonă.

Ultima Oră

Cele mai citite