Spitalele au devenit neîncăpătoare în Maroc, în urma seismului de magnitudine 7 care a zguduit țara, cel mai puternic din ultimul secol
Tragedie în Maroc - cel puțin 1.037 de oameni au pierit în cutremurul devastator, de magnitudine 7, care a zguduit azi-noapte centrul și vestul țării. A fost un seism de suprafață, produs la doar 18 kilometri adâncime. Așezări întregi din zona epicentrului - în Munții Atlas - au fost făcute una cu pământul. Iar dintre localitățile mari, cel mai grav afectat este Marrakech - oraș turistic, din patrimoniul mondial UNESCO, unde se află nenumărate vestigii străvechi, acum parțial distruse de seism. Cutremurul din nordul Africii a fost atât de puternic, încât s-a resimțit până în Europa, în zone din Spania și Portugalia. Vă avertizăm, sunt imagini și informații care vă pot afecta emoțional!
9 septembrie 2023, 17:27