În Germania va avea loc vineri o grevă naţională. Transportul va fi paralizat

Inflaţia ridicată din Germania, cea mai mare economie a Europei, a declanşat un val de greve în ultimele săptămâni, în condiţiile în care muncitorii au cerut salarii mai mari pentru a contracara creşterea costului vieţii. Vineri este așteptată o grevă naţională în sectorul transportului. Ar urma să fie afectate 50 de companii și sunt anunțate întârzieri și anulări de curse în sectorul feroviar, dar și pe aeroporturi.

În ultimele 7 zile, 129 de curse aeriene au avut întârzieri mai mari de 60 de minute pe Aeroportul Otopeni, în scădere față de cele 229 de curse din săptămâna anterioară

În ultima săptămână, pe Aeroportul Henri Coandă, 129 de zboruri (aterizări și decolări) au înregistrat întârzieri mai mari de 60 minute, transmite Compania Națională Aerporturi București (CNAB), într-un comunicat. Pentru 66 dintre acestea, companiile aeriene au raportat drept cauză rotația aeronavelor sau lipsa echipajului. Numărul zborurilor este în scădere față de săptămâna anterioară, când au fost înregistrate 226 de zboruri întârziate.

Ultima Oră

Cele mai citite