Scenarii privind criza politică din Italia. Draghi, între demisie, alegeri anticipate și impactul economic al unei crize politice. Dacă s-ar merge acum la vot, primul în preferințele italienilor ar fi un partid naționalist și neofascist

Negocieri intense în Italia în aceste zile, după anunțul demisiei premierului Mario Draghi. Preşedintele Sergio Mattarella l-a trimis în Parlament, unde Draghi ar putea obține votul de încredere al partidelor. Deși dreapta și-ar dori alegeri anticipate, discuțiile se concentrează pe impactul economic pe care acestea le-ar avea. Fostul șef al Băncii Centrale Europene a condus până acum un guvern de uniune națională. Cu detalii, corespondentul TVR în Italia, Alberta Forgiarini.

Ludovic Orban: "Mă simt din ce în ce mai străin de deciziile împotriva interesului României, care sunt luate de o conducere care se comportă ca o armată de ocupație". Explicația găsită de Florin Roman

Ludovic Orban își va depune mâine demisia din funcția de șef al Camerei Deputaților. Fostul președinte al liberalilor evită să spună dacă va părăsi și partidul, însă mărturisește că nu-și mai găsește locul în PNL. A fost o zi de contre între liberali, pe alocuri cu accente comice. După ce Ludovic Orban s-a plâns că este izolat în partid și că se iau decizii fără el, colegul Florin Roman a găsit motivul: fostul șef al PNL nu are WhatsApp, deci nu este la curent cu organizarea ședințelor, și a propus să-i instaleze chiar el aplicația.

Partidele nu au soluții comune înainte de consultările de la Cotroceni. Cei de la USR nu îl vor pe Cîțu, PSD nu susține guvern minoritar

Preşedintele Klaus Iohannis a decis să convoace partidele parlamentare la consultări, luni, de la ora 12.00. Şeful statului nu este convins, totuşi, că această primă rundă de discuţii va duce la o soluție. El îi acuză pe cei din USR-PLUS că au abandonat guvernarea și le cere să renunțe la eliminarea lui Cîțu de pe lista de posibili premieri. Liderii social-democrații, supărați de suma infimă primită de primarii PSD, spun că nu vor susține un guvern minoritar.

CCR va dezbate pe 20 octombrie sesizarea președintelui Senatului, Anca Dragu, privind remanierea miniștrilor

Curtea Constituţională a României va dezbate pe 20 octombrie sesizarea preşedintelui Senatului, Anca Dragu, privind soluţionarea unui conflict juridic dintre Guvern şi prim-ministrul Florin Cîţu, pe de o parte, şi Parlament, pe de altă parte, în legătură cu remanierea miniştrilor. Anca Dragu a anunţat pe 15 septembrie că a sesizat CCR cu acest conflict juridic de natură constituţională.

Soluția Cîțu versus soluția Orban, la Congresul PNL. Ce a spus președintele despre acest lucru, de la New York

În trei zile vom ști cine va fi învingătorul bătăliei Florin Cîțu - Ludovic Orban pentru șefia Partidului Național Liberal, iar candidații luptă pentru fiecare vot. Președintele Klaus Iohannis a renunțat la aparențe și recunoaște deschis ceea ce se știa neoficial, și anume că îl preferă pe Florin Cîțu. De la New York, președintele Klaus Iohannis a transmis un mesaj explicit de susținere pentru premierul Florin Cîțu în cursa pentru șefia PNL. Într-o discuție cu jurnaliștii care îl însoțesc la Adunarea Generală a ONU, șeful statului a vorbit despre modul în care vede ieșirea din criză politică. Trimisul special al TVR Ramona Avramescu a fost de față.

Șah la Parlament. Cum evită Florin Cîțu votul de învestitură

Actuala criză guvernamentală riscă să se prelungească şi după interimatul de 45 de zile în care cabinetul Cîţu ar trebui să vină cu noi propuneri la ministerele vacantate de reprezentanţii USR-PLUS. Ieşirea acestora de la guvernare echivalează cu schimbarea configuraţiei politice în actualul guvern. Premierul susţine însă că nu este obligat să se prezinte în faţa Parlamentului pentru a cere un nou vot de învestitură, ci doar miniştrii ce vor fi propuşi, iar un eventual vot negativ nu ar duce la picarea întregului executiv.

Cîțu: Am lăsat o poartă mare deschisă, niciun om nu a fost numit în locul colegilor de la USR. Nu există 3 prim-miniștri. Miniștrii unui partid nu răspund vicepremierului ca și cum ar fi un prim-ministru

"Eu am lăsat o poartă mare deschisă, pentru că nu am numit niciun om nici în funcțiile de prefecți, nici pe secretari de stat, nici pe directori, niciun om nu a fost numit în locul colegilor de la USR", a declarat joi seara, la TVR, premierul Florin Cîțu. "Am lăsat locurile... Au fost eliminați, bineînțeles, că nu mai sunt la guvernare, dar nu am numit pe nimeni în acele funcții, deci există, din punctul meu de vedere, am lăsat aceeași configurație, în guvern există, din punctul meu de vedere, o poartă deschisă, o ușă deschisă, dar, bineînțeles, este o condiție să retragi moțiunea de cenzură", a adăugat el.

Ultima Oră

Cele mai citite