Covid-19
Caz alarmant la un cămin de bătrâni din sectorul 1 al Capitalei. Au fost descoperite 30 de cazuri de COViD-19 iar trei dintre bolnavi au decedat. Acum peste 70 de vârstnici ar trebui retestați. Conducerea centrului cere disperată implicarea DSP Bucureşti.
Tot mai multe focare de coronavirus și risc de carantinare a localităților
Brașovul și Argeșul continuă să fie județele cu cele mai multe cazuri raportat la numărul de locuitori. Însă focarele se înmulțesc și în alte zone din țară. La Galați sunt 23 de angajați ai spitalului de copii, găsiți pozitivi, iar la Iași 10 de la Compania de Transport Public.
Doi angajați ai MAE au fost confirmați cu noul coronavirus
Doi angajați din cadrul Centralei Ministerului Afacerilor Externe (MAE) au fost confirmați în cursul zilei de joi cu infecția cu cu coronavirus, conform unui comunicat al MAE.
Guvernul, obligat să acorde câte 30 de măști de protecție persoanelor vulnerabile. Legea, promulgată de președintele Klaus Iohannis
Președintele Klaus Iohannis a promulgat, joi, legea care prevede că Guvernul trebuie să acorde câte 30 de măști de protecție persoanelor vulnerabile, lunar, până la încheierea epidemiei de coronavirus.
Angajații firmelor care își întrerup activitatea din cauza noilor cazuri de COVID-19 vor primi șomaj
Guvernul a adoptat o Ordonanță de Urgență prin care a instituit o nouă măsură de sprijin a angajaților și angajatorilor care sunt nevoiți să întrerupă activitatea din cauza infectării cu SARS-CoV-2 a unor salariați, transmite Ministerul Muncii.
COVID-19 | Bilanț: 1.112 cazuri noi de persoane infectate și 25 de decese, în ultimele 24 de ore în România
În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 1.112 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV - 2 (COVID – 19). De asemenea, au fost înregistrate 25 de decese ( 16 bărbați și 9 femei). La ATI sunt internați 285 de pacienți.
Prefectura Giurgiu anunță rute ocolitoare pentru localitatea Cartojani, aflată în carantină
Prefectura județului Giurgiu a anunțat rutele ocolitoare pentru localitatea Cartojani, comuna Roata de Jos, care este de miercuri în carantină, după ce au fost depistate peste 30 de cazuri de COVID-19.
Institutul Superior de Sănătate italian: Media de vârstă a noilor infectați a scăzut la 43 de ani
Institutul Superior de Sănătate italian atrage atenția că media de vârstă a noilor infectați cu coronavirus a scăzut de la 47 de ani la 43: „Ajunge o săptămână pentru ca totul să înceapă din nou”.
UE oferă 100 de milioane de euro pentru dezvoltarea de vaccinuri împotriva coronavirusului
Comisia Europeană a anunțat, miercuri, că va confinanța cu 100 de milioane de euro o cerere de propuneri lansată de Coalița pentru Inovare în domeniul pregătirii în eventualitatea apariției unei epidemii (CEPI) pentru dezvoltarea rapidă de vaccinuri împotriva coronavirusului.

