cosmos
La 40 de ani de la primul zbor în spațiul cosmic, Dumitru Prunariu a fost felicitat inclusiv de actuali astronauţi de pe Stația Spațială Internaţională. Iar mesajul l-a primit la Brașov, orașul în care s-a născut și a studiat până la liceu. Studenţi şi profesori, dar şi pasionaţi de astonomie şi filatelie, au venit la întâlnirea cu primul român care a zburat în spaţiu.
40 de ani de la primul zbor al unui român în spațiu. Dumitru Prunariu a înființat Agenția Spațială Română
Revenit cu picioarele pe pământ, cu pieptul plin de decoraţii, Dumitru Prunariu se întreba, la nici 29 de ani, ce ar putea face mai departe pentru a menţine România activă în clubul ţărilor cosmice. Răspunsul, şi înainte şi după 1989, avea o cheie politică.
40 de ani de la primul zbor al unui român în spațiu. Dumitru Prunariu a realizat în această misiune 22 de experimente de astrofizică, biologie, chimie și psihologie
România este a 11-a ţară care poate spune că a trimis un om în Cosmos. Dumitru Prunariu a intrat într-o categorie exclusivistă, care nici până astăzi nu are mai mult de 580 de membri cosmonauţi. După 40 de ani, zborul său este un motiv de a ne întreba ce mai caută oamenii în spaţiu şi ce rol poate juca ţara noastră în marea aventură cosmică.
Timbre noi pentru aniversarea zborului cosmic. Echipa Telejurnalului le-a filmat, în exclusivitate, încă din tipografie. Dumitru Prunariu: "Odată ajuns pe un timbru, rămâi veșnic"
Zborul lui Dumitru Prunariu a fost marcat imediat printr-o emisiune filatelică. Și nu a rămas singură de atunci. La aniversarea de 40 de ani, Romfilatelia lansează chiar mâine un nou timbru, pe care echipa Telejurnalului l-a filmat în exclusivitate, încă din tipografie.
40 de ani de la zborul singurului român în Spațiu | Cum i-a dus Dumitru Prunariu ceapă verde în Cosmos lui Vladimir Kovalenok
Acum 40 de ani, a zbura în Spațiu era o declarație politică pe cât era una științifică. Americanii ajunseseră de mult pe Lună, iar NASA începea era navetelor spațiale care se puteau refolosi pentru mai multe zboruri. Uniunea Sovietică dezvolta etapa stațiilor orbitale permanent locuite, care serveau drept baze științifice. În mai 1981, stația Saliut 6 era la final de carieră, după mai bine de trei ani de exploatare. Ultimul cosmonaut ne-sovietic care a urcat la bordul său a fost românul Dumitru Dorin Prunariu.
La coadă pentru Cosmos și șansa lui Dumitru Prunariu. 40 de ani de la zborul singurului român în spațiu
La 40 de ani de la zborul primului şi singurului român care a văzut Pământul de pe orbită, Dumitru Dorin Prunariu, refacem, la TVR, drumul spre un succes istoric. A fost însă o călătorie cu peripeţii în condiţiile în care Republica Socialistă, condusă de Nicolae Ceauşescu, ducea o politică externă care nu era mereu pe placul Uniunii Sovietice. Acest lucru a influenţat inclusiv participarea noastră la programul Inter-cosmos. A trebuit să stăm…la coadă.
Povestea singurului român care a văzut Pământul de pe orbită. 40 de ani de la zborul în Cosmos al lui Dumitru Prunariu
Câți oameni se află în spațiul cosmic în această clipă? Sunt șapte, toți la bordul Stației Spațiale Internaționale: trei americani, doi ruși, un francez și un japonez. Sunt acolo cu misiuni științifice care durează săptămâni sau luni de zile. Contextul în care ne punem această întrebare este aniversarea a 40 de ani de la zborul primului și singurului român care a văzut Pământul de pe orbită: Dumitru Dorin Prunariu.
Prunariu: Vom descoperi și redescoperi Luna. Undeva peste 15 ani, vom ajunge și pe planeta Marte cu echipaje umane
De Ziua mondială a aviației și cosmonauticii, Dumitru Prunariu, primul român care a zburat vreodată în spațiul cosmic, a fost invitat în emisiunea Cu capu-n zori de la TVR1. Cosmonautul a vorbit despre misiunea în cosmos, Soiuz 40, la care a participat în 1981, dar și despre planurile de viitor ale NASA.
Ofertă de angajare în Cosmos. La ultima selecție de astronauți au fost aleși doar șase candidați din aproape 8.500 de participanți
Agenţia Spațială Europeană caută următoarea generaţie de astronauţi care ar putea ajunge pe Lună și nu numai. O premieră în ultimii 11 ani la care pot participa și românii pasionați de Cosmos. Înscrierile încep pe 31 martie.