coronavirus
Comisia Europeană și compania farmaceutică americană Gilead Sciences au încheiat un acord pentru livrarea a 500.000 de kituri de Remdesivir, unul dintre cele două medicamente aprobate pentru tratarea bolnavilor de COVID-19.
Premierul Orban: Creşteţi în continuare capacitatea de testare, creşteţi numărul de paturi la ATI
Prim-ministrul Ludovic Orban i-a cerut, joi, ministrului Sănătăţii, Nelu Tătaru, creşterea capacităţii de testare pentru coronavirus, precum şi a numărului de paturi din secţiile de terapie intensivă. Precizările au fost făcute în debutul şedinţei de Guvern, notează Agerpres.
Pacientă în stare gravă, plimbată între spitale până a murit
Revoltă și durere în familia unei paciente din Prahova. Femeia, care abia scăpase de COVID, a murit după ce a fost plimbată o noapte întreagă între spitale. Era în stare gravă din cauza unei infecţii cu o bacterie periculoasă, cel mai probabil luată din spital, după cum susţin rudele. Familia îi acuză pe medici de neglijenţă. Două anchete medicale sunt acum în desfăşurare.
Soluții de avarie pentru bolnavii din Neamț ţinuti cu orele afară, în frig în faţa Spitalului Judeţean
Soluții de avarie găsite pentru bolnavii de COVID-19 din Neamţ, după ce în presă au apărut imagini cu pacienţii ţinuti cu orele afară, în frig în faţa Spitalului Judeţean. Managerul, care şi-a dat între timp demisia, spune că afluxul de bolnavi ar putea fi direcţionat spre alte două spitale din judeţ.
Purtarea măștii de protecție este luată în derâdere în multe localități: “Eu nu cred în lucrul ăsta, în țara asta eu nu cred așa ceva. Eu nu am văzut niciunul bolnav până acum”
Cu un record de peste trei mii de infectări zilnice, România alunecă pe o pantă riscantă în ceea ce privește controlul epidemiei. În ciuda tuturor avertismentelor lansate de autorități, purtarea măștii, cea mai la îndemână metodă de a ne proteja în fața virusului, este luată în derâdere în multe localități. În jurul Bucureștiului, un cetățean cu mască în zonele aglomerate este un lux.
Comisia Europeană aprobă al treilea contract pentru a asigura accesul la un potențial vaccin
Comisia Europeană a aprobat al treilea contract încheiat cu o companie farmaceutică, Janssen Pharmaceutica NV, una dintre companiile farmaceutice Janssen ale concernului Johnson & Johnson.
Efectele distanţării fizice asupra sănătăţii mintale
Odată cu apariţia virusului SAR COV 2, fiecare zi a devenit o sursă de stres din foarte multe puncte de vedere. Strânsul mâinii în semn de salut, îmbrăţisările de rămas bun sau bătăile pe umăr în semn de încurajare, gesturi absolut normale până la instaurarea pandemiei, s-au transfromat în motive de îngrijorare şi într-un motiv de permanentă negociere a limitelor personale. În luna iunie, câteva sute de epidemiologi şi experţi în boli infecţioase intervievaţi de jurnalştii de la The New York Times au declarat că va trece mai bine de un an până când se vor simţi confortabil să îmbrăţişeze un prieten sau să îi strângă mâna.
COVID-19. Peste 40 de companii aeriene au falimentat în acest an, vor urma mai multe
Compania de consultanță Cirium a constatat că 43 de companii aeriene au eșuat din ianuarie anul acesta, comparativ cu 46 în tot anul 2019 și 56 în tot anul 2018. O companie aeriană eșuată este una care a încetat sau și-a suspendat complet operațiunile, conform definiției Cirium, citată de CNBC.
Europa, ziua și recordul în criza de COVID-19. Noi restricții impuse în Franța, Italia, Germania, Belgia, Cehia și Bulgaria
Ziua și recordul în criza de COVID-19. Franța a raportat aproape 19.000 de cazuri în ultimele 24 de ore, cele mai multe până acum, iar președintele Macron se gândește deja la noi restricții. Și Cehia a depășit, astăzi, bariera de 5.000 de infectări într-o zi, în timp ce Italia a prelungit starea de urgență până pe 31 ianuarie 2021 și a decis purtarea obligatorie a măștii, peste tot în țară.

