Sucevița, Galați, Miercurea Ciuc și Focșani, noi focare de coronavirus

Crește îngrijorător numărul cazurilor de infectare cu noul coronavirus în România. 345 de noi îmbolnăviri doar în ultimele 24 de ore. Este cea mai mare creștere din 7 mai. Astăzi au fost anunțate încă 14 decese astfel că bilanțul ajunge la 1.451 de morți. Între timp, peste 16.100 de pacienți s-au vindecat, dar 161 sunt la terapie intensivă. Găsim focare în mai multe zone din țară. La Sucevița, aproape toți pacienții unui centru de îngrijiri paliative s-au îmbolnăvit, iar în Galați au fost depistați pozitiv mulți dintre angajații care au în grijă persoane cu dizabilități. Noi focare au apărut și în spitale din Miercurea Ciuc și Dumbrăveni.

Managerul Spitalului Județean Vrancea, infectat cu COVID19, s-a izolat la un hotel, înainte de a fi dus la spital. În fruntea instituției va fi numită o conducere militară

Situație nouă și greu de imaginat la Focșani! Managerul spitalului, infectat cu COVID 19, și-a încuiat biroul și a dispărut cu toate documentele. Ministrul Sănătății spune că în oraș este o transmitere comunitara extinsă a noului coronavirus. Sunt zeci de cazuri, dar nicio persoană nu e internată. Haos total, descrie Nelu Tataru, care se pregătește să meargă la fața locului și nu exclude să numească tot o conducere militară interimară, cum a procedat la Suceava și Deva.

Ultima Oră

Cele mai citite