Francezii își schimbă obiceiurile culinare după introducerea carantinei nocturne. Cinele cu prietenii se programează mai devreme, meniurile au băuturi incluse

Carantina nocturnă instalată la Paris și în alte mari orașe ale Franței a schimbat obiceiurile francezilor, pentru care cinele la restaurant reprezintă adevărate momente de relaxare. Patronii de restaurante s-au reinventat rapid și au introdus meniuri cu băuturi incluse, servite mai devreme decât de obicei, sau livrate la domiciliu.

Biciclete, trotinete, cărucioare, telefoane mobile, sticle. Depozitul de gunoaie descoperit de voluntarii din Lyon în albia Rhonului

Un adevărat "munte" de biciclete au scos voluntarii din apele Rhonului, după o acţiune de curăţare a râului, din zona oraşului Lyon. Şi asta nu e tot! Sticle de plastic, telefoane mobile şi alte obiecte au fost aruncate cu inconştienţă în apele râului. Voluntarii sunt hotărâți să repete acţiunea la fiecare sfârşit de săptămână.

Carne de pangolin, crocodil și chiar de primate, descoperită în bagajele celor care se întorc la Paris după ce au fost în Africa sau în Asia!

Descoperirea cărnii de pangolin, de crocodil și de primate începe să-i îngrijoreze pe vameșii de la aeroportul Roissy, mai ales că această situație a început să devină o obișnuință. Condițiile de transport sunt improprii, carnea nu este verificată din punct de vedere sanitar, iar pericolul contaminării este foarte mare. Mai mult, potrivit vameșilor francezi, traficul cu astfel de produse este în creștere. De la Paris relatează Mihaela Antoche.

Amendă în Franța pentru nerespectarea principiului reprezentativității între bărbați și femei. De această dată, e vorba despre un număr mai mare de femei decât de bărbați!

Cine nu respectă legea parității este bun de plată! Așa s-a întâmplat în cazul unei comunități din estul Franței, care s-a trezit cu o amendă de 90 de mii de euro pentru că nu a respectat principiul reprezentativității între bărbați și femei în fruntea colectivităților locale. De această dată, este vorba despre un număr mai mare de femei decât de bărbați. Cu detalii, corespondentul TVR în Franța, Mihaela Antoche.

Ultima Oră

Cele mai citite