Proiect european „Diferiți, dar egali” | Terapie ocupațională pentru copiii cu deficiențe de la Școala Specială “Sf. Mina” din Craiova

Copiii cu deficienţe de la o şcoală specială din Craiova au simţit că sunt egali cu ceilalţi. Totul, cu ajutorul unui proiect care le-a oferit tinerilor șansa de a face voluntariat sau de a se implica în diverse alte activități. Ei au învăţat să gătească, să grădinărească sau să capete alte abilități practice. Proiectul european „Diferiți, dar egali” accesat de Asociația Promina din Craiova s-a adresat elevilor de la Școala Specială “Sf. Mina”.

#TuFaciSarbatorile | Viaţa ca o luptă. La centrul pentru servicii sociale din Sebeș, tinerii cu probleme speciale învață să se autofinanțeze

Pentru tinerii cu dizabilități, viața e o luptă grea, cu obstacole ce par de netrecut fără ajutorul celor din jur. Mulți dintre ei ajung să se simtă inutili și își găsesc cu greu locul printre semenii lor. Doar cu ambiție și tărie de caracter merg mai departe, iar când în drumul lor întâlnesc oameni cu sufletele deschise, viața lor capătă sens. Așa se întâmplă la centrul pentru servicii sociale din Sebeș. Acolo, tinerii cu probleme speciale și-au găsit un scop și o ocupație: invață să confecționeze obiecte de artizanat, le vând și cu banii câștigați cumpără ce este necesar centrului. E felul lor de a le mulțumi celor care le-au întins o mână de ajutor.

Copiii cu deficienţe de auz care primesc implant cohlear la timp se pot recupera

Zeci de copii au sărbătorit, în Capitală, Ziua implantului care redă auzul. Dispozitivul minune e singura şansă pe care o au cei născuţi fără darul de a auzi. Important este însă şi să fie diagnosticaţi la timp. E motivul pentru care părinţii le cer oficialilor din Ministerul Sănătăţii să deblocheze achiziţia aparatelor de testare auditivă pentru nou-născuţi.

Ultima Oră

Cele mai citite