copii arși cu țigara
Întâmplare șocantă într-o familie din municipiul Botoșani. Un bărbat de 29 de ani și-a ars copiii cu țigara. Scenele terifiante au avut loc în luna aprilie, spun cei de la Protecția Copilului. De altfel, ei au sesizat Poliția imediat ce au aflat de suferințele celor doi copii. Minorii, de 3 și 5 ani, au fost luați din familie după ce bărbatul a fost reținut, iar mama a refuzat să le poarte de grijă.