2021 – un an sărac în autostrăzi, dar bogat în șantiere

2021 se anunță un an destul de sărac în kilometri noi de autostradă, dar bogat în șantiere. Doar 30 de kilometri noi de șosea rapidă ar putea fi dați trafic și toți în Transilvania. În premieră, ar putea fi gata și 40 de kilometri ai drumului expres Craiova-Pitești. Reparațiile la Autostrada Soarelui vor fi încheiate abia după sezonul estival.

Șosele cu gropi și lucrări întârziate. Centura ocolitoare a Capitalei arată ca după bombardament pe o porţiune de câţiva kilometri

Starea proastă a unor şosele stresează în fiecare zi o mulţime de şoferi. Centura ocolitoare a Capitalei arată ca după bombardament pe o porţiune de câţiva kilometri între Cernica şi Autostrada Soarelui. Gropi au apărut şi pe tronsonul recent modernizat al Autostrăzii Soarelui, între Bucureşti şi Fundulea. Oficialii de la drumuri dau vina pe constructori şi anunţă reparaţii.

Tronsonul de autostradă Gilău-Nădăşelu a fost deschis circulaţiei, după inaugurarea podului peste Someșul Mic

Şoferii pot să circule pe încă aproape 10 kilometri de autostradă lângă Cluj. Tronsonul Gilău-Nădăşelu, construit încă din toamna trecută, a fost deschis circulaţiei odată cu noul pod peste râul Someşul Mic. Oficialii de la drumuri sunt optimişti: în anul Centenarului, România va mai avea 100 de kilometri de autostradă, însă doar dacă nu plouă.

Îngrijorare pentru proiectele cu bani UE. Guvernul promite noi drumuri. Viorica Dăncilă şi Corina Creţu, în vizită în judeţul Bacău

Proiectele de infrastructură cu bani europeni bat pasul pe loc. Îngrijorată de planificarea şi implementarea acestor proiecte, comisarul european pentru Politică Regională, Corina Creţu, a transmis Executivului o scrisoare. Astăzi, aavut o întâlnire cu premierul Viorica Dăncilă. Cele două au făcut o vizită în judeţul Bacău.

Bere și mici în curtea PSD după pariul făcut de un gălățean cu Liviu Dragnea

Liviu Dragnea l-a invitat la un mic și o bere în curtea PSD din București pe galățeanul cu care a făcut un pariu în urmă cu o săptămână. Bărbatul i-a adus, așa cum s-au înțeles, o navetă de bere, dar a refuzat să mănâce mici şi l-a provocat pe liderul PSD la un nou pariu: pentru kilometri de autostrăzi. Spiritele s-au încins la gardul PSD, unde s-au strâns oameni cu opinii diverse.

Ultima Oră

Cele mai citite