Recomandările GRECO nu sunt opţionale. Organismul anticorupție îl contrazice pe ministrul Tudorel Toader

Grupul Statelor împotriva Corupţiei îl contrazice pe ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, care a susţinut, în plenul Senatului, că raportul GRECO este facultativ. 'Recomandările GRECO sunt obligatorii, iar România nu este o excepţie', au răspuns experţii europeni. 'Raportul de ţară a fost realizat după multe discuţii cu autorităţile relevante, printre care şi ministrul Justiţiei, Tudorel Toader', au precizat experţii.

Consiliul Europei va evalua de urgenţă proiectele legilor justiţiei din România. Măsura, ca urmare a încălcării standardelor anti-corupție

Grupul Statelor împotriva Corupţiei (GRECO), din cadrul Consiliului Europei (CoE), a decis, într-o sesiune plenară desfăşurată în perioada 4-8 decembrie, să efectueze evaluări de urgenţă ale proiectelor de lege privind sistemul judiciar din România, se arată într-un comunicat publicat luni, la Strasbourg, de Consiliul Europei.

Erdogan le recomandă observatorilor europeni "să stea la locul lor"

Președintele turc Recep Tayyip Erdogan a cerut luni reprezentanților OSCE și ai Consiliului Europei, care au monitorizat referendumul constituțional de duminică din Turcia privind sporirea prerogativelor prezidențiale, "să stea la locul lor", după ce au publicat un raport preliminar critic, potrivit AFP, Reuters și Rbtf.

Dezbatere la Palatul Cotroceni despre interacţiunea între majoritate şi opoziţie

Interacţiunea între majoritate şi opoziţie într-o democraţie este tema unei conferințe organizate de Administraţia Prezidenţială, alături de Comisia de la Veneţia şi Consiliul Europei. "Sunt convins că, într-o societate democratică solidă, atât majoritatea, cât şi opoziţia trebuie, în egală măsură, să acţioneze având în vedere acelaşi angajament, comun şi responsabil, pentru interesul public – al cetăţenilor şi al societăţii", a declarat președintele Klaus Iohannis, în deschiderea evenimentului.

Ultima Oră

Cele mai citite